Elena Udrea a plecat în Costa Rica în luna februarie a anului trecut, fiind nemulțumită de sistemul judiciar din România. Ea a cerut acolo statut de refugiat. Între timp, blonda a pierdut doi unchi, la care ținea enorm, și regretă că nu i-a putut conduce pe ultimul drum.
Totodată, Elena Udrea este devastată de faptul că nu a putut fi alături de mama ei, Maria, cu care a avut mereu o relație specială. Ar fi dorit să fie lângă ființa care i-a dat viață, în momentele în care doi dintre frații celei din urmă s-au stins.
”Nu am fugit, ca dovadă sunt aici asumat. Am fost în faţa autorităţilor din Costa Rica, am cerut acest statut de protecţie pe care am considerat că este obligatoriu să-l am având în vedere ce se întâmplă în România şi ce s-a întâmplat în cazul meu, în ultimii trei ani. Am luat decizia de a pleca în momentul în care mi-am dat seama că nu am nicio şansă să fiu judecată corect în dosarul care a avut ieri termen.
Mi-am dat seama că nu există nicio şansă ca eu să fiu judecată corect în apel, cum nu am fost judecată nici la fond şi atunci am decis, în ianuarie anul acesta, să merg într-o ţară în care ştiam că există o legislaţie puternică şi transparentă de protejare a celor care sunt abuzaţi în ţara lor, că există cel mai vechi sistem democratic din America Latină şi ştiam că aici s-au refugiat lideri politici din alte ţări, iar când situaţia politică din ţara lor s-a remediat au putut să-şi continue cariera politică”, a declarat Elena Udrea, în urmă cu mai multe luni.