Peste 150.000 de elevi care au terminat cursurile clasei a VIII-a au susținut Evaluarea Națională 2019. Potrivit calendarului Ministerului Educației Naționale (MEN), primele rezultate ale Evaluării Naționale 2019 vor fi afișate pe 25 iunie, înaintea contestațiilor, până la ora 12.00.
Emoțiile au fost mari pentru fiecare dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională 2019, cu atât mai mult cu cât nota obținută este extrem de importantă în ceea ce privește media pentru admiterea la liceu – metodă de calcul prezentată în finalul acestui material. Elevii și – bineînțeles – părinții au trăit cu înfrigurare fiecare moment al examenelor de capacitate, acesta fiind doar un prim pas important în ceea ce privește viitorul fiecărui elev evaluat. Cel de-al doilea pas important va fi admiterea la liceu.
Citește și: EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019. MODELE DE SUBIECTE LA LIMBA ROMÂNĂ
Calendarul Evaluării Naționale 2019 a fost următorul:
18 iunie – Evaluarea Națională la Limba și Literatura Română – probă scrisă.
20 iunie – Evaluare Națională la Matematică – probă scrisă.
21 iunie – Evaluare Națională la Limba și Literatura Maternă – probă scrisă.
Afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională 2019 va avea loc pe data de 25 iunie, înainte de ora 12.00. Ulterior – în intervalul 14.00 – 20.00 – vor putea fi depuse contestațiile. Soluționarea respectivelor contestații va avea loc în perioada 26-28 iunie 2019.
Pe data de 29 iunie 2019 vor fi afișate rezultatele finale, după soluționarea tuturor contestațiilor.
Vezi și aici: EVALUAREA NATIONALA 2019. SUBIECTE ȘI BAREM LA MATEMATICĂ
Firește, după susținerea examenelor, fiecare elev va aștepta cu emoție crescândă afișarea rezultatelor obținute, urmând ca apoi să opteze pentru un liceu sau altul. Admiterea la liceu se va desfășura în mai multe etape, în funcție de tipul de liceu și profilul la care elevul se înscrie, toate termenele fiind trecut în broșura Inspectoratului Școlar al Capitalei. Vă reamintim că oficialii Inspectoratului Școlar al Municipiului București au făcut publică broșura privind admiterea la liceele din Capitală. Principala modificare este creșterea spectaculoasă a numărului de clase din învățământul profesional.
Rezultatele la Evaluarea Națională 2019 Hunedoara vor fi afișate pe data de 25 iunie 2019, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, în intervalul 14.00 – 20.00
Vezi lista completă a notelor de la Evaluarea Națională din Hunedoara.
Nu rata: EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019. ABSOLVENȚII DE CLASA A VIII-A SUSȚIN AZI PROBA LA MATEMATICĂ
După publicarea notelor obținute la Evaluarea Națională 2019, elevii pot depune contestație dacă nu sunt mulțumiți de notele pe care le-au obținut în urma examenelor de capacitate. Elevii vor urma câțiva pași simpli, însă trebuie luat în calcul și faptul că nota obținută în urmă reevaluării lucrării ar putea fi chiar mai mică decât cea inițială, informează portalinvatamant.ro.
Pentru a depune contestație pentru notă la Evaluarea Națională 2019, elevii trebuie să completeze o cerere adresată președintelui comisiei de contestații în care vor cere reexaminarea lucrării.
În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor – în cazul în care diferență dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult 0,50 puncte -notele obținute se trec, pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală roșie, de către profesorii evaluatori, după ce este verificată concordanță cu borderourile individuale și se semnează de aceștia. Atenție – dacă diferență dintre note este mai mică de 0,50 puncte, notă inițială rămâne neschimbată. Președintele comisiei este cel care calculează notă finală, ca medie aritmetica cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire.
Citește și: EVALUARE NAȚIONALĂ 2019. ABSOLVENȚII DE CLASA A VIII-A SUSȚIN AZI PROBA LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
Media de admitere, în baza căreia se va face înscrierea la liceu a absolvenților clasei a VIII-a, se calculează ca medie ponderata între media generală obținută la examenul de Evaluare Națională 2019 (care are o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor V-VIII – are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN
MA = media de admitere;
ABS = media generala de absolvire a claselor V-VIII;
EN = media generala obtinuta la examenul de evaluare nationala, clasa a VIII-a
Vezi și aici: EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019. LA CE ORA ÎNCEPE PROBA LA LIMBA ROMÂNĂ
Calculul mediei de admitere utilizate pentru admiterea in colegiile nationale militare pentru anul scolar 2019-2020 se face diferit fața de media din liceele obișnuite.
MFA = 0,3 MA + 0,7 NT
unde:
MA = media de admitere calculata conform punctului I;
NT = nota la testul tip grila de verificare a cunostintelor la disciplinele Limba si literatura romana si Matematica;
MFA = media finala de admitere.
Citește și aici: EVALUAREA NAŢIONALĂ 2019: ELEV DIN BUCUREȘTI, ELIMINAT DE LA PROBA LA MATEMATICĂ. GESTUL FĂCUT ÎN SALA DE EXAMEN