De mai bine de o lună, Mihai Constantinescu luptă pentru viața lui, ajutat de medici, dar și de rude, prieteni și fani, care se roagă încontinuu pentru ca Dumnezeu să facă o minune și el să își revină. În urmă cu câteva ore, soția artistului a lansat un nou strigăt de ajutor cu lacrimi în ochi. Simona Secrier nu se dezlipește de lângă soțul ei, iar când este nevoită să plece ca să rezolve unele lucruri care nu mai pot suporta amânarea, ea face tot posibilul să revină la spital cât mai repede.
Soția lui Mihai Constantinescu a acceptat să ofere un interviu, iar afirmațiile sale i-au emoționat pe mulți. Simona Secrier i-a îndemnat pe români să meargă în centrele de donare aflate pe teritoriul țării noastre și să doneze sânge. De sânge are nevoie și cunoscutul compozitor și artist, dar și de multe rugăciuni, a subliniat partenera lui de viață.
“Ar fi bine să venim mai des să donăm sânge pentru cei care au nevoie, nu neapărat pentru Mihai. Mi se pare un lucru frumos că s-au mobilizat artiștii pentru a dona sânge. Să vină toți să doneze sânge, nu neapărat pentru Mihai, mulți bolnavi au nevoie. Nu a fost deconectat de la aparate cinci zile. Veștile pot fi și mai bune dacă ne rugăm în continuare și suntem alături de el”, a declarat soția îndrăgitului cântăreț, relatează România TV.
Astăzi, până în ora prânzului, peste 100 de persoane, printre care se află mulți tineri, dar și artistul Petre Geambaşu, au mers la spital ca să doneze sânge pentru Mihai Constantinescu. “Noi am venit, dar suntem depășiți de vârstă. Ne-am întâlnit cu Simona, ne-am luat în brațe. Acum 10 zile au vrut să-l deconecteze și bravo ei că a refuzat, că lucrurile se mai pot schimba”, a mărturisit a declarat Petre Geambașu, conform digi24.ro.
În vârstă de 73 de ani, Mihai Constantinescu a făcut un stop cardiac în seara de 13 mai, iar cea care l-a găsit inconștient în propria casă este partenera lui de viață. De altfel, Simona Secrier a fost cea care a sunat la 112 și a chemat de urgență o ambulanță pentru el. În cursul nopții de 13 spre 14 mai, cântărețul a mai suferit două stopuri și a fost salvat de medici. Din nefericire, medicii sunt rezervați în cazul său.
Mihai Constantinescu și Simona Secrier formează un cuplu de mai bine de două decenii, însă abia în anul 2017 s-au căsătorit, după ce au amânat fericitul eveniment de mai multe ori. Ceremonia a avut loc în mare secret și, în cadrul unui interviu, artistul a mărturisit că trăiește a doua tinerețe la vârsta onorabilă pe care o are. Soția sa, fosta componentă a trupei Etno, este cu 24 de ani mai tânără decât el. “Nu a știut nici vântul, nici pământul. Am avut câțiva invitați. Ne-am simțit foarte bine. Le mulțumim nașilor că au fost foarte discreți. Nu îmi place să port verighetă. Nunta nu e făcută nici ieri, nici alaltăieri, dar e făcută”, a declarat Mihai Constantinescu în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.