O persoană a murit și șase au fost rănite, sâmbătă dimineața, în urma impactului dintre două mașini, pe Autostrada Soarelui, în zona localității Peștera, județul Constanța. Traficul rutier este oprit pe drumul spre mare.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs pe sensul către Constanţa al Autostrăzii Soarelui, la kilometrul 180, în zona localităţii Peştera, judeţul Constanţa.
În urma impactului dintre două autoturisme, o persoană a murit, iar alte şase au fost rănite.
La ora transmiterii acestei știri, circulaţia rutieră este oprită, fiind deviată pe la Cernavodă, la kilometrul 170 al autostrăzii (pe DN22C).