Chirurgul MIRCEA BEURAN, totul despre simptomele tăcute ale CANCERULUI
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Prima Casă 2019. Ce se schimbă odată cu programul “O casă, o familie”

Prima Casă 2019. Ce se schimbă odată cu programul “O casă, o familie”

De: Cancan 12/06/2019 | 14:47
Prima Casă 2019. Ce se schimbă odată cu programul “O casă, o familie”

Prima Casă 2019. Celebra “Prima Casă” este înlocuită de programul “O casă, o familie” și, potrivit proiectului, cei care doresc să își ia o locuință, vor putea să ia un credit, dacă reprezintă “o persoană sau o familie, formată din cel puțin doi membri adulți sau din minimum un adult și un copil”. Desigur, există schimbări radicale pentru creditul “O casă, o familie” în comparație cu programul “Prima Casă”, iar printre acestea se numără faptul că se vor impune dobânzi fixe, de maximum 5,5% pe an, în condiţiile în care acum ele sunt variabile şi se calculează în funcţie de Robor la trei luni.

Creditul “Prima Casă 2019 – condiții

În primăvara acestui an, Guvernul a relansat creditul “Prima Casă 2019”, iar condițiile sunt neschimbate în față  de cele din 2018. Statul român garantează până la 50% din creditele Prima Casă şi a stabilit un plafon de 2 miliarde de lei pentru aceste garanţii, iar avansul minim pe care trebuie să-l achite cumpărătorii a rămas neschimbat și el – 5 la sută din valoarea locuinţei. Mai mult, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a renunţat la ideea de acorda credite în funcţie de venituri sau de suprafaţa casei.

În 2019, 15 bănci vor acorda credite prin programul “Prima Casă”. Băncile vor acorda aproximativ 20.000 de credite, iar împrumuturile cumulate oferite de bancheri nu vor depăși 4 miliarde de lei. Banii ar ajunge pentru 18-20 de mii de împrumuturi, relatează stirileprotv.ro. Potrivit statisticilor, anul trecut, fondurile nu s-au epuizat.

Condiții salariale pentru “Prima Casă 2019

Inițial, a fost luată în calcul ideea potrivit căreia doar tinerii sub 35 de ani şi cu venituri mai mici de 3.000 de lei să poată accesa un astfel de credit, dar această variantă a căzut. Astfel, în prezent, sunt în vigoare aceleași condiții ca până acum: fără noi limite de vârstă și de venituri. Cei care vor un credit “Prima Casă 2019”, trebuie să facă dovada că nu au deja o locuință mai mare de 50 mp individual sau cu alte persoane.

Care este suma maximă pe care o poți primi pentru “Prima Casă 2019

Pentru locuințele mai noi de 5 ani, creditul maxim este de 66.500 de euro, iar pentru restul sunt acordați cel mult 57.000 de euro. Cei care vor împrumutul “Prima Casă”, trebuie să dea un avans minimum de 5% din valoarea locuinței, față de cel puțin 15% cât e cerut în cazul creditelor ipotecare standard.

Ce este programul “O casă, o familie”, care va înlocui “Prima Casă

Creditul “O casă, o familie” vine în ajutorul familiilor tinere sau a persoanelor care nu dețin deja o locuință. E important de menționat că persoanele care au accesat deja împrumutul “Prima Casă” nu pot beneficia de noul program. La ora actuală, prin vechiul program Prima Casă, românii puteau cumpăra cumpăra sau construi locuințe, statul garantând în proporție de 40% sau 50% din credit iar avansul minim este de 5% din valoarea locuinței.

“Programul sprijină puternic familiile tinere să îşi cumpere o locuinţă decentă şi în egală măsură susţine sectorul construcţiilor. Câteva dintre avantajele pe care acest program le aduce – statul poate să garanteze 80% din valoarea creditului acordat, faţă de programul Prima casă prin care statul garantează 50% pentru locuinţe mai noi de 5 ani, respectiv 40% pentru locuinţe mai vechi de 5 ani. Limita maximă a creditului este de 570.000 de lei, aproximativ 120.000 de euro. Avansul este propus a fi între 5 şi 10% din suma solicitată”, a declarat Eugen Teodorovici pe 23 mai la Palatul Victoria, conform Agerpres.

Care sunt condițiile pentru programul “O casă, o familie”

– vârsta celor care vor putea accesa un astfel de program este de maximum 55 de ani;

– veniturile solicitantului nu vor putea depăși 8.000 de lei pentru persoana singură, 10.000 de lei pentru o familie cu doi membri sau formată dintr-un adult și doi copii și 12.000 de lei pentru familiile formate din doi adulți și cel puțin doi copii; potrivit bugetul.ro. În inițiativa legislativă nu se precizează exact la ce perioadă se raportează veniturile, dar, cel mai probabil, este vorba despre veniturile lunare.

– suma maximă care va putea fi accesată în acest program este de 120.000 de euro din care statul garantează 80%. Avansul prevăzut este între 5% și 10% din valoarea locuinței;

– locuințele care vor putea fi cumpărare prin acest nou program sunt cele cu o vechime de maximum cinci ani, iar suprafața trebuie să fie între 50 și 100 mp și cel puțin două camere;

– se vor impune dobânzi fixe, de maximum 5,5% pe an.

Programul “O casă, o familie” care înlocuiește “Prima Casă” ar putea duce la scumpirea locuinţelor. “Primul efect al modificărilor la programul Prima Casă va fi că vor creşte preţurile la apartamente. Prin acest program nou, statul promite şi prime de 700 de lei pe metrul pătrat pentru locuinţele direct la dezvoltator. Pentru un apartament la 65 de metri pătraţi subvenţia va fi de 10.000 de euro. Şi aceasta va contribui la creşterea preţurilor la imobiliare”, a declarat Irina Chitu, analist financiar, relatează observator.tv.

Pentru ca propunerea să intre însă în vigoare, Guvernul trebuie să adopte o Ordonanţă de Urgenţă.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Honorius Prigoană, copia fidelă a tatălui său. Cum o descria pe Adriana Bahmuțeanu: „Nu era necesar să avem o relație strânsă”
Honorius Prigoană, copia fidelă a tatălui său. Cum o descria pe Adriana Bahmuțeanu: „Nu era...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și a strecurat indicii într-o carte. Cine le găsește le păstrează
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce viteză a zburat racheta Oreşnik, lansată de Rusia asupra orașului Dnipro. Spionajul militar ucrainean oferă noi date
Cu ce viteză a zburat racheta Oreşnik, lansată de Rusia asupra orașului Dnipro. Spionajul militar...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Viorel Lis, prima apariție după ce Oana Lis a anunțat că este internat în spital! Ipostaza inedită în care s-au afișat cei doi
Viorel Lis, prima apariție după ce Oana Lis a anunțat că este internat în spital!...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei și la ce să renunțe. „Silviu a murit având cu mine o relație de dușmănie.”
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
OPPO a prezentat noul telefon Find X8 Pro în România
OPPO a prezentat noul telefon Find X8 Pro în România
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Wow! Lidia Buble a fost înșelată de iubit! A povestit totul în detaliu, iar amanta nu-i era deloc străină
Wow! Lidia Buble a fost înșelată de iubit! A povestit totul în detaliu, iar amanta...
Mașina produsă în România și care trebuia să fie peste Dacia. A fost primul autoturism low cost care s-a vândut în Europa de Vest. S-a făcut la dorința lui Nicolae Ceaușescu și multe au ajuns în Olanda sau Belgia
Mașina produsă în România și care trebuia să fie peste Dacia. A fost primul autoturism...
Ce să pui, de fapt, în mălai când îl depozitezi în casă. Nu se va altera niciodată, nu va face musculițe sau molii. Așa o să-l ai perfect pentru cele mai gustoase și pufoase rețete de mămăligă
Ce să pui, de fapt, în mălai când îl depozitezi în casă. Nu se va...
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al...
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Un investitor american vrea să cumpere Nord Stream 2, care trebuia să livreze gaz din Rusia în Germania
Un investitor american vrea să cumpere Nord Stream 2, care trebuia să livreze gaz din...
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne să mai aibă probleme
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Medicul Vlad Ciurea ne spune care sunt cele mai bune 3 alimente pentru un creier sănătos
Medicul Vlad Ciurea ne spune care sunt cele mai bune 3 alimente pentru un creier...
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță:
Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță: "Unul din momentele care-mi vor rămâne bine...
Zodiac chinezesc pentru duminică, 24 noiembrie 2024. Iepurele are nevoie de răbdare
Zodiac chinezesc pentru duminică, 24 noiembrie 2024. Iepurele are nevoie de răbdare
Orașul surprinzător din România care începe să semene cu Paris, Viena sau Londra. E la ani lumină de București, se construiește pe bandă rulantă și propune zilnic locuri de muncă. Sute de milioane au fost absorbite din fonduri europene
Orașul surprinzător din România care începe să semene cu Paris, Viena sau Londra. E la...
Oana Roman este disperată. Isabela, fiica Oanei Roman, are probleme de sănătate
Oana Roman este disperată. Isabela, fiica Oanei Roman, are probleme de sănătate
×