A fost prăpăd în Calafat, marți după-amiază. Timp de 10 minute, a căzut grindină de mărimea oului de porumbel, care a distrus culturile. (VEZI ȘI: DEZASTRU ÎN JUDEȚUL SĂLAJ! AU FOST CĂDERI DE GRINDINĂ CÂT O MINGE DE PING-PONG)
O ploaie cu grindină de dimensiuni mari a lovit, marți, oraşul Calafat din judeţul Dolj, imagini cu fenomenul meteo fiind postate pe rețelele de socializare. Oamenii spun că mai multe culturi au fost afectate.
„A fost între 6 şi 10 milimetri. A afectat culturile, grădinile, plantaţiile de pomi, viile. Urmează să facem evaluarea pagubelor, sunt destule”, a declarat unul dintre localnici.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat, marți după-amiază, o informare care vizează manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până pe 1 iunie la ora 10.00.
„Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, marți (28 mai) și miercuri (29 mai) îndeosebi în regiunile vestice, sud-vestice, nordice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte, apoi cu precădere în sudul, centrul, estul și nordul teritoriului. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp”, arată meteorologii.
Totodată, ANM a emis și o atenționare meteorologică, valabilă din 28 mai ora 14 până în 29 mai ora 2.00.
„În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Transilvania, nordul Munteniei, precum și nord-vestul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp”, au precizat specialiștii ANM.