Pelicula ”Parasite”, regizată de sud-coreeanul Bong Joon-Ho, a primit sâmbătă seara Palm d´Or, cea mai importantă distincție din cadrul celei de-a 72-a ediții a festivalului de film de la Cannes.
Filmul lui Bong Joon-Ho este prezentat ca o comedie neagră care surprinde ciocnirea dintre două familii aflate în situații sociale complet opuse. Unii sunt șomeri, alții, foarte bogați. Cineastul a recunoscut că nu a pregătit niciun discurs pentru ceremonie dar până la urmă și-a amintit că a luat decizia de a deveni regizor la vârsta de 10 ani.
Este al doilea an la rând când Palm d´Or ajunge la un film care ilustrează momentul fast traversat de cinematografia asiatică după ce, în 2018, distincția a ajuns la ”Hoții” japonezului Hirokazu Kore-eda.
Marele premiu al Festivalului de la Cannes a ajuns în 2019 la pelicula ”Atlantique”, de Matti Diop, realizatoarea franco-senegaleză fiind laureată la prima sa selecție în festival. De altfel, potrivit the Guardian, Diop este prima regizoare de culoare care intră în competiție la Cannes. Ea a devenit cunoscută în calitate de actriță, prin rolul din ”35” Rhums de Claire Denis.
Premiul juriului a fost împărțit de ”Les Miserables” de Ladj Ly și ”Bacarau”, de Kleber Mendonça Filho și Juliano Dornelles.
În ciuda reticenței arătate de critici, distincția pentru cel mai bun regizor a mers la Frații Dardennes, pentru ”Young Ahmed”.
Emily Beecham, din ”Little Joe”, regizat de Jessica Hausner, a plecat acasă cu premiul pentru cea mai bună actriță, în timp ce Antonio Banderas a fost premiat pentru prestația sa din ”Dolor y gloria”, de Pedro Almodovar.
Cel mai bun scenariu a fost considerat cel al peliculei ”Portrait of a Lady on Fire”, al Celinei Sciamma.
Regizorul Alejandro González Iñárritu a fost președintele juriului competiției din acest an, alături de el regăsindu-se Robin Campillo (120 BPM), Yorgos Lanthimos (The Favourite), Paweł Pawlikowski (Cold War), Alice Rohrwacher (Happy as Lazzaro), Kelly Reichardt (Certain Women) și Enki Bilal, ca și actrițele Maimouna N’Diaye și Elle Fanning.
”Într-o epocă în care democrația se pierde, pot să vă asigur de faptul că juriul acesta a fost foarte democratic a spus Alejandro González Iñárritu la ceremonie. În cadrul ceremoniei de sâmbătă seară au mai fost premiate peliculele ”The Distance Between Us and the Sky”, a cineastului grec Vasilis Kekatos, cu trofeul pentru scurt-metraj, regizorul din Guatemala Cesar Diaz, pentru filmul său ”Nuestras Madres”, cu premiul Camera d´Or,
Cea de-a 72-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes a avut loc între 14 și 25 mai.