Mihaela Tatu s-a retras din televiziune, preferând să călătorească peste tot în șume. Ea a povestit întâmplări inedited pe care le-a trăit.
„Am primit cadou de la fiica mea, de pe 3 până pe 14 aprilie, eu am fost la un soi de meditaţie. Un proces de autocunoaştere în care nu ai voie să vorbeşti, să ai contact vizual, să îmbătrâneşti. 10 zile nu am vorbit. În concedii, dacă mă duc la mare sau la munte, sunt atât de copleşită de natură încât nu vorbesc (…)
În a opta zi am găsit răspunsul la întrebarea pe care mi-am pus-o anul trecut. În momentul în care găseşti răspuns la nedumeririle tale… pentru asta îţi trebuie disciplină. Dialogul acela interior îl strângi şi îţi dai seama că totul vine şi trece. Este o chestie foarte personală, de ce s-a întâmplat ceva într-o perioadă”, a mărturisit Mihaela Tatu la Vorbește lumea.
Recent, Mihaela Tatu și-a pierdut câinele, pe Gore, care i-a fost alături 12 ani. „Într-o săptămână mi-a murit sora, în aceeaşi săptămână, m-am operat. Totul e trecător, vine şi pleacă. Mi-a murit câinele acum o săptămână. Am simţit că s-a rupt ceva din mine. Mi-am dat seama că 12 ani am fost fericiţi împreună, am avut o viaţă frumoasă. A trăit atât cât a trebuit”, a mai spus Mihaela Tatu.
„Mi-aş dori anul acesta să învăţ să cânt la pian. E o nebunie de a mea. Fac ceva pentru sufletul meu. Asta înseamnă evoluţie, drag, starea de bine. Mi-e ciudă că acest curent de dezvoltare personală transformă lucrurile cu adevărat speciale în clişee. Trebuie să ai capacitatea să înţelegi omul în zona lui. Să ştii că are şi el frustrările şi angoasele lui. Atunci îl cuprinzi în inima ta. Asta trăiesc eu de ceva vreme”, a declarat Mihaela Tatu la Pro tv.