Begodi a taxat jocul slab al elevilor săi din prima repriză a meciului de la Botoșani și crede că jocul s-a rupt în minutul 34, la eliminarea lui Doru Popadiuc care a primit al doilea galben pentru proteste.
„Sunt dezamăgit de rezultat. În prima repriză am jucat fără atitudinea potrivită pentru un astfel de meci. Știam că va fi un meci greu, Botoșaniul este o echipă cu jucători tehni, viteză. Jocul s-a rupt la eliminarea lui Popadiuc și la al doilea gol. În a doua repriză am ratat, am ajuns în careu de două-trei ori. Am arătat o atitudine potrivită. În prima repriză nu știu ce s-a întâmplat. Sper că vom arăta diferit miercuri când jucăm cu Chiajna”, a declarat Cristiano Bergodi.
Victoria moldovenilor contra FC Voluntari a fost obținută grație reușitelor semnate de Mihai Roman (min.9) și Cătălin Golofca (min. 45).
Cu cele trei puncte, FC Botoșani și-a consolidat locul 3 în clasament cu 29 de puncte în timp ce FC Voluntari a rămas pe locul 5 cu 23 de puncte.
În runda următoare, moldovenii vor juca în deplasare cu Dunărea Călărași în timp ce FC Voluntari va juca cu Concordia Chiajna.
Programul etapei a IX-a play-out
FC Botoșani- FC Voluntari 2-0
Dinamo- Gaz Metan Mediaș 2-0
sâmbătă, 11 mai
ora 15:30 FC Hermannstadt- Concordia Chiajna
ora 18:00 Poli Iași- Dunărea Călărași
Clasament play-out Liga 1
1 Gaz Metan Mediaș 9 8 1 0 16-6 38
2 Dinamo București 9 7 0 2 14-6 37
3 FC Botoșani 9 3 2 4 10-9 29
4 Poli Iași 8 2 2 4 5-10 25
5 FC Voluntari 9 3 3 3 10-10 23
6 Dunărea Călărași 8 2 3 3 5-9 21
7 FC Hermannstadt 8 0 3 5 4-13 19
8 Concordia Chiajna 8 1 4 3 11-12 16