Sărbătoarea Sfântă a Rusaliilor este prăznuită anual la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paști. Anul acesta vom sărbători Rusaliile pe 16 iunie. Astfel, românii vor avea liber pe 16 iunie, duminică, și pe 17 iunie, luni. (Citește și: Drum blestemat! Un nou accident la Codlea, după tragedia de Rusalii )
Sărbatoarea de Rusalii este cunoscută și sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh și reprezintă o sărbatoare extrem de importantă pentru toți creștinii. Această sărbătoare marchează coborârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Citește și: Obiceiuri vechi și noi de Rusalii)
Conform scrierilor din Noul Testament, evenimentul bisericesc a avut loc în ziua rusaliilor evreiești, la 50 de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, această sărbătoare creștină este cunoscută în rândul credincioșilor și sub numele de Cinzecime.
La început, în Vechiul Testament, Rusaliile erau o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor în care se ofereau roadele pământului. Apoi această devine o aniversare a Legământului ce fusese încheiat la 50 de zile după ieșirea din Egipt.
În latina populară, ziua de Rusalii se numea Paștele Trandafirilor, în dialect napoletan se mai spune încă Pasca rusata. În limba aromână se spune Arusali. De aici denumirea în limba română actuală, Rusalii. (Citește și: Asta e rugăciunea pe care trebuie s-o spui de Rusalii! Te va ajuta să-ți meargă perfect tot anul)
În ziua de Rusalii, creștinii obișnuiesc să vină la biserică și să aducă frunze de nuc sau de tei, simboluri ale limbilor de foc, ca semne ale coborârii Sfântului Duh. Acestea sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor.
Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi, mai apoi, casele și icoanele, deoarece acestea au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.
Iată și o rugăciune făcătoare de minuni care se rostește în ziua Rusaliilor: ”Preacurate, neîntinate, Cel ce eşti fără de început, nevăzut, necuprins, de nepătruns cu mintea, neschimbat, neîntrecut, nemăsurat şi fără de răutate, Doamne; Care singur ai nemurire, Cel ce locuieşti întru lumina cea neapropiată, Cel ce ai făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele zidite într-însele.
Care mai înainte de cerere plineşti tuturor cererile; Ţie ne rugăm şi pe Tine Te chemăm, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Tatăl Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos, Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri, şi s-a întrupat din Spiritul Sfânt şi din Maria cea pururea Fecioară şi mărită Maica lui Dumnezeu;
Care, mai întâi în cuvinte învăţând, iar mai pe urmă şi cu fapte arătând, când a răbdat patima Sa cea mântuitoare, ne-a învăţat pe noi, umiliţii şi păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, să aducem Ţie rugăciuni, cu capetele şi cu genunchii plecaţi, pentru păcatele noastre şi pentru neştiinţele poporului”