Un cumplit accident s-a produs în Afumați, cu doar câteva minute în urmă. Un întreg restaurant a fost cuprins de flăcări după ce un autoturism a intrat într-o țeavă de gaze și a provocat un incendiu puternic.
În urmă cu doar câteva momente, un accident violent s-a produs în Afumați, pe șoseaua București-Urziceni. Din primele informații se pare că este vorba de un autoturism care ar fi intrat cu putere într-o țeavă de gaze și ar fi provocat un incendiu.
În urma incendiului, un restaurant din Afumați aproape că a ars în totalitate, iar la fața locului au intervenit de urgență 5 autospeciale de stingere și un SMURD. Pentru moment nu se cunosc cauzele producerii accidentului, iar poliția va demara o anchetă.
Din fericire nu există victime, iar incendiul este monitorizat.