Junior Morais a câștigat titlul cu Astra Giurgiu, în urmă cu patru ani, apoi s-a transferat la FCSB. Nimic nelalocul lui, doar că fotbalistul brazilian și-a acționat fostul club în judecată. Morais acuză Astra patronată de Ioan Niculae că l-ar fi nedreptățit cu niște bani. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, are detaliile de ultimă oră.
Junior Morais a devenit campion în vara lui 2016, când Astra a câștigat duelul acerb cu FCSB. Alături de Budescu, Alibec, Teixeira, De Amorim (cu toții aveau să ajungă pe statele de plată ale lui Gigi Becali), fundașul brazilian și-a pornit, din nou, aventura cu aceeași formație Astra Giurgiu. Dar cum problemele financiare de acolo s-au agravat, Morais, așa cum aveau să procedeze și colegii lui, a acceptat oferta venită de la FCSB. A semnat în iarnă, și-a dus contractul cu giurgiuvenii până la final, iar în vară a îmbrăcat echipamentul roșu-albastru. (VEZI ȘI: NEPOTUL MULTIMILIONAR AL LUI GIGI BECALI & SOȚIA AU ”NEGOCIAT” ÎMPĂCAREA ÎN HERĂSTRĂU?!)
Oricum plecase cu ”iureș” de la Astra. Fotbalistul și-ar fi dorit să fie lăsat chiar din iarnă, dar giurgiuvenii au vrut o grămadă de bani pe el, iar Gigi Becali nu a dat. Iar conflictul a continuat între Morais și Astra, sub același aspect, cel financiar. Fundașul stânga a acuzat că nu și-a primit toate drepturile salariale din ultima perioadă în care a evoluat pentru giurgiuveni. S-a ajuns la judecată.
Încă din 2017 Junior Morais declanșase procedurile judiciare, doar că dosarul s-a tot plimbat între instanțele din Giurgiu și București. Curtea de Apel București avea să stabilească, în cele din urmă, că Tribunalul București trebuie să soluționeze dosarul. (CITEȘTE ȘI: DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ LUATĂ ÎN DOSARUL GINERELUI LUI GIGI BECALI)
Primul termen, din luna martie, a însemnat o amânare a magistraților, însă la al doilea, de pe 24 aprilie, s-a dat o decizie. E drept, nu definitivă. Din nefericire pentru Junior Morais, instanța a considerat că plângerea lui este neîntemeiată, astfel că a respins-o. Totuși, Morais are dreptul la apel, în termen de 10 zile. Cererea va trebui să o depună la Tribunalul București – Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Soluția pe scurt: ”Admite excepția lipsei de interes și respinge ca lipsite de interes pretențiile constând în suma de bani datorată de pârâtă reclamantului în temeiul contractului de tranzacție nr. 20136/02.06.2017 având ca obiect drepturile salariale cuvenite reclamantului în temeiul contractului individual de muncă nr. 05/24.04.2014. (CITEȘTE ȘI: E UNUL DINTRE CEI MAI BOGAȚI ROMÂNI, DAR… BANCA SCOATE LA VÂNZARE FOSTA FABRICĂ DE ȚIGARETE A LUI IOAN NICULAE!)
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei cu privire la pretențiile ce fac obiectul convenției nr. 1092/15.03.2017.”