Viața românilor care s-au decis să-și încerce norocul pe alte meleaguri nu se încheie întotdeauna cu un final fericit. Speranța și dorința de un trai mai bun i-au făcut pe mulți dintre conaționalii noștri să alegă drumul stăinătăților. Nu mai puțin de 600.000 de români s-au stabilit deja în Germania. Românii care locuiesc în Italia și Spania sunt peste 2 milioane. În Marea Britanie sunt întregistrați peste 300.000. Cifrele sunt impresionante și vorbesc despre o realitate destul de dramatică.
Mult mai dramatic este cazul în care în loc să facă o vizită acasă, de sărbători, unii români vor trebui să fie repatriați de firme specializate de pompe funebre. Accidentele, actele de eroism sau cele de violență sunt din ce în ce mai numeroase și lasă în lacrimi nu doar familia îndolaită, ci întrega opinie publică.
Un eveniment destul de trist care a avut loc la începutul lunii aprilie ne aduce aminte cât de dificile sunt astfel de momente și cât de greu ne poate fi să ne organizăm pentru a face față unor întâmplări tragice.
O româncă de 38 de ani a murit înjungheată, încercând să-și apere colega mai tânără, tot o româncă, de 31 de ani, de furia unui fost iubit. Evenimentul s-a produs într-un club de noapte din Moers, lângă Duisburg, Germania și s-a soldat cu două victime. Prima dintre acestea a decedat la spital și este vorba de colega care a apărat-o, iar cea de-a doua, persoana vizată de atac, se zbate între viață și moarte. Atacatorul, chiar dacă a încercat să fugă de la locul faptei, a fost prins și este acum după gratii.
In astfel de cazuri, repatrierea decedaților este una anevoiasă și poate dura săptămâni bune, până la finalizarea anchetei aflate în desfășurare.
În astfel de situații tragice cea mai simplă soluție care se află la îndemâna familiei este să apeleze la serviciile unei firme de repatriere și transport decedați. Grație unor astfel e companii, indiferent de condițiile producerii decesului, fie că e vorba de moarte naturală, accidentală sau suspectă, repatrierea defunctului se poate realiza mai simplu și nu este o operațiune imposibil de realizat de către familie.
Funerare Nicolas este cea mai serioasa firma de repatriere decedati din Europa in Romania, specializată în realizarea unor astfel de servicii internaționale. Cu pricepere și profesionalism, această companie prestează servicii funerare pe teritoriul întregii Europe și în America. Fie că este vorba de Italia, Franța, Anglia, Germania, Austria, Belgia, Suedia, Olanda, Republica Moldova, Turcia sau SUA, firma poate efectua servicii pentru aducerea în țară a persoanelor decedate.
Datorită profesionalismului și experienței acumulate, toate serviciile ce sunt furnizate pot fi realizate la cele mai înalte standarde internaționale și respectă toate reglementările specifice din domeniu.
Pentru a putea iniția demersul repatrierii și pentru a estima costurile implicate, familia trebuie să dețină toate informațiile necesare pentru organizarea transportului. Asta deoarece condițiile în care s-a produs decesul pot influența foarte mult durata repatrierii și rapiditatea organizării demersului. Dacă este vorba de o moarte naturală procesul poate decurge mult mai rapid, dacă este vorba de o moare survenită în urma unui accident sau unui act de violență procesul poate dura chiar mai bine de o lună.
Costurile pentru organizarea transportului pot varia foarte mult în funcție de distanță, depozitarea cadavrului la o morgă, traseu, durata de repatriere. Însă, dacă persoana decedată dispune de o asigurare de viață aceste costuri pot fi acoperite integral. La fel este și cazul în care în urma finalizării anchetei privind un accident se primește o despăgubire din partea unei firme de asgurări.
Fiind un proces care trebuie să se deruleze în conformitate cu prevederile legale internaționale, pregătirea transportului și a documentelor necesare pentru repatriere este de multe ori un lucru destul de dificil de realizat de către o persoană. Însă prin intermediul unei companii specializată în prestarea serviciilor de repatriere decedați lucrurile pot părea mult mai simple.
Compania de de transport internațional decedați vă poate ajuta prin:
– oferirea tuturor informațiilor necesare în privința efectuării transportului
– obținerea documentelor necesare efectuării repatrierii
– întocmirea dosarului și întreprinderea demersurilor necesare pentru repatriere
– efectuarea transportului cu autoutilitare adecvate, în cele mai sigure și legale condiții
– oferire unui preț competitiv pentru efectuarea acestui tip de transport.
Pentru repatrierea decedaților internaționali trebuie pregătite o serie de documente, din care o bună parte sunt întocmite de autoritățile din orașul în care a avut loc decesul. Aceste documente sunt:
– Certificatul constatator al decesului
– Certificatul de îmbălsămare
– Certificatul de deces internațional, eliberat de autoritățile străine sau, dacă familia dorește, poate apela la ambasada sau consulatul României din respectivul stat pentru a elibera direct un certificat de deces românesc
– Pașaportul mortuar, eliberat de autoritățile străine
– Autorizație pentru transport funerar, eliberată tot de autoritățile străine.
Pentru a scapa de toată această birocrație și a reuși să repatriați rapid persoana decedată este recomandat să apelați la o firmă specializată în realizarea acestui tip de transport internațional.
Pentru a afla mai multe detalii accesați site-ul Funerarenicolas.ro!