Dacă încă nu v-aţi gândit la un cadou de Paşte, un laborator de ciocolată din Craiova a venit cu o idee inedită. Iepuraş ”Playboy” din ciocolată.
Adela Brăcău a reuşit să scoată pe piaţa din Craiova produse inedite. Pasionată de ciocolată, a creat cadouri de Paşte în diferite forme. S-a gândit şi la doamnele care ţin dietă, şi la domni, dar şi la copii. Pentru doamne, de exemplu, a modelat pantofiori în mărime naturală. „Este o plăcere să-i vezi pe oameni că se bucură atunci când cumpără ceva făcut de mâna ta“, spune Adela Brăcău.
Nici domnii nu au fost uitaţi. Pentru ei au fost create maşinuţe din ciocolată, papioane sau cravate sau ….vedete ”Playboy”. Copiii se pot bucura şi ei de mărţişoarele dulci: ei pot primi ouă din ciocolată în interiorul cătora se află o surpriză.
Preţul unui cadou din ciocolată variază între 10 la 40 de lei.