Caz scandalos! O elevă de la Școala „Vasile Lucaciu” din Carei, județul Satu Mare, care și-a decolorat șuvițe din păr, a fost pusă de o profesoară să se tundă în fața clasei. După ce s-au autosesizat oamenii legii în privința acestui caz, acum au apărut și primele declarații ale elevei.
Profesoara ar fi venit cu foarfeca în geantă. Atunci când a intrat în clasă i-ar fi trântit foarfeca Nicoletei pe bancă, iar fetița a înțeles că trebuie să-și taie din păr. A început cu o șuviță, iar apoi o colegă i-ar fi spus profesoarei că ea știe să taie părul. Așa că cele două au fost trimise să termine treaba, în spatele clasei, timp în care profesoara își termina lecția.
“După-masă, la ultima oră, a intrat în clasă foarte tulburată și mi-a trântit foarfeca pe bancă. Eu credeam că se referă să-mi tai părul. Am apucat să-mi tai din păr un pic și o colegă de-a mea a spus că ea știe să tundă și doamna dirigintă a spus că o lasă pe ea.
Cu părul ciuntit, singura remarcă venită din partea profesoarei a fost că nu-i nimic, părul “crește la loc”. Directorul școlii spune că s-a făcut o comisiei, care va discuta și care va încerca să afle adevărul. În timp ce părinții fetei, Nicoleta și colegii spun că diriginta a venit cu foarfeca de acasă, directoarea spune că încă conducerea școlii nu a aflat cum a ajuns foarfeca pe masa fetei.