Codin Maticiuc trăiește cele mai frumoase momente din viața lui, recent, el a devenit pentru prima oară tătic, iubita lui a născut, în Miami, o fetiță. Blogger-ul a postat prima imagine cu copilul său, pe pagina de Instagram, alături de un mesaj emoționant.
Codin zâmbește duios, în timp ce își ține fetița în brațe, iar alături le stă și tatăl actorului, care este la fel de emoționat de venirea pe lume a nepoatei sale. „Uite, tată, sunt și eu tată„, este mesajul lui Maticiuc adresat tatălui său.
https://www.instagram.com/p/Bv3JjgKHLOR/
Iubita lui Codin Maticiuc a născut în Miami, totul a decurs bine, conform primelor informații iar micuţa va primi numele Smaranda, precum bunica sa. „Smaranda. Aşa o cheamă pe mama. Îmi place şi numele, şi de mama. A fost dorinţa mea de la 23 de ani, de când îmi doresc copii”, a precizat Codin Maticiuc, în urmă cu ceva timp, la XNS.
Codin Maticiuc a surprins pe toată lumea când a anunțat că va deveni tătic, mai ales că nu se știe cine este iubita lui, preferând să o țină departe de lumina reflectoarelor. Actorul a vorbit despre femeia care îi va dărui o fetiță la începutul lunii aprilie și mărturisește că nu o va lua de soție, pentru că niciunul dintre ei nu crede în căsătorie.
“Eu personal nu aș vrea să mă opresc la un singur copil. Niciunul dintre noi nu suntem cu căsătoria, nu excludem, dar nu suntem cu ideea asta. (…) Nu pot să renunț la statutul de Crai de Dorobanți, pentru că nu mi l-am autoatribuit, mi-a fost atribuit. O să renunț când o să renunțe presa sau o să scap de el. Ce mi-a făcut de am ales-o pe ea?! Un copil. Nu e de ajuns?”, a declarat Codin Maticiuc pentru revista VIVA!.