Nicoleta Nucă a dezvăluit care a fost, o bună perioadă, marele ei complex. Cântăreața spune acum că nu mai are niciun complex și că se mulțumește cu ce i-a dat Dumnezeu.
„Ca orice adolescentă, am avut o perioadă a vieţii în care nu eram neapărat sigură de ce mi se întâmplă şi ce era cu viaţa mea. Aşa şi eu, am trecut prin această fază, în care eram complexată de faptul că sunt mignonă şi că nu am şi eu cracii ăia de de doi metri, pornind din gât şi să se uite lumea la mine în sus şi să mă întrebe toţi: „dar cum e aerul acolo sus la tine?!”. Din păcate, asta a fost. Am crescut şi am realizat că Dumnezeu ne dă aşa cum trebuie să fim şi trebuie să fim mulţumiţi cu asta. Ceea ce putem modifica modificăm, ceea ce nu, nu. Înălţimea este unul dintre acele lucruri ce nu pot fi modificate. Nu s-a inventat încă o operaţie estetică. Eşti nevoit să convieţuieşti toată viaţa cu asta”, a declarat Nicoleta Nucă pentru click.ro. (CITEȘTE ȘI: FOTOGRAFII 100% REALE CU NICOLETA NUCĂ! A PIERDUT ”RĂZBOIUL KILOGRAMELOR”!)
„Faptul că eram plinuţă. În adolescenţă am avut o perioadă în care eram mai plinuţă, dar corpul atunci nu avea acea formă feminină, păream pur şi simplu durdulie. Apoi am slăbit şi am depăşit momentul”, a mai spus Nicoleta.