Cristi Borcea a ajuns luni seara, în jurul orelor 23:00, de urgență la Spitalul Floreasca. Fostul șef dinamovist, aflat de câteva luini bune după gratii la Penitenciarul Jilava, a fost internetat la secția de cardiologie vasculară și pus imediat pe un tratament de specialitate.
Potrivit wowbiz.ro, condițiile în care ex-acționarul ”câinilor roșii” trăiește acum în închisoare și-au pus iar amprente asupra sănătății, astfel că, în aceste momente, Cristi Borcea are iar probleme cu inima! Persoane apropiate bărbatului au făcut dezvăluri legate de ultima internare a afaceristului!
”Se simțea foarte rău în celulă, așa că, imediat, a fost dus la investigații la clinica penitenciarului! După primele analize însă, s-a ajuns la concluzia că el trebuie transportat la Floreasca! Starea lui era delicată și nu s-a riscat nimic. Putea face oricând un preinfarct și situația s-ar fi complicat! Bine că s-a ajuns la timp la spital și Borcea a intrat sub observația specialiștilor! Este ținut acum sub observație, monitorizat permanent și pus pe o medicamentație corespunzătoare”, au povestit apropiații lui Borcea.