Un semafor s-a prăbușit, marți, pe șosea, lângă trecerea de pietoni din fața intrării principale în sediul Guvernului, chiar în fața unui biciclist, care a făcut și o fotografie cu semaforul căzut. Primăria Capitalei a transmis că niciun pieton nu a avut de suferit în urma incidentului, iar stâlpul care susținea semaforul și care a fost dislocat va fi înlocuit „în perioada imediat următoare”.
Fotografia cu semaforul căzut în mijlocul bulevardului a fost postată pe Facebook de consilierul municipal PNL Ciprian Ciucu.
„Cade orașul pe noi. Rușine! Fotografie făcută de un biciclist, după ce acest semafor a căzut chiar in fața lui. Bine că nu i-a picat omului în cap sau pe vreo mașină aflată în mers… Acestea sunt semnele inconfundabile ale incompetenței, imposturii și indolenței administrației publice după 11 ani de #PSDlaPMB. În fine… avem Companie Municipală de Managementul Traficului! Rușine! Acesta este genul de fotografii cu care se face mișto de țări din Africa si din Asia Centrală„, a scris consilierul municipal, conform hotnews.ro.
Primăria Capitalei a transmis, printr-un comunicat de presă, că niciun pieton nu a avut de suferit în urma incidentului, iar stâlpul care susținea semaforul și care a fost dislocat va fi înlocuit „în perioada imediat următoare”.
Potrivit municipalității, o echipă a Administrației Străzilor a mers imediat la fața locului pentru a remedia situația și pentru a face verificări, astfel încât să fie stabilită cauza.
„Stâlpul care susținea semaforul pietonal a fost dislocat și va fi înlocuit în perioada imediat următoare, iar în acest moment intersecția este funcțională, circulația se desfășoară în condiții de siguranță„, susține Primăria Capitalei.
Instituția mai spune că pentru a evita noi astfel de incidente vor fi verificați toți stâlpii care susțin semafoarele din București.