„Tunarii” au reușit astfel să se califice în sferturile de finală ale Europa League, urmând ca astăzi la tragerea la sorți să-și afle adversarul din această fază a competiției.
În schimb, plecate cu prima ansă la startul optimilor în fața lui Slavia și Eintracht, formațiile Sevilla și Inter au fost eliminate din competiție.
După 2-2 în Spania, Slavia s-a calificat în prelungiri în sferturile Europa League (4-3). Gazdele au condus cu 1-0 și 2-1, însă Sevilla a revenit de fiecare dată. S-a intrat în prelungiri, acolo unde Vazquez a punctat pentru 3-2 pentru andalauzi. Reușita acestuia nu iăa doborât pe cehi, ba din contră, Slavia n-a renunțat la luptă. Van Buren a egalat în minutul 102, iar Traore a adus o calificare istorică în minutul 119.
Cea de-a doua surpriză a optimilor Europa League a constituit-o eliminarea din competiție a lui Inter. Deși au jucat cu calificarea la Milano cu Eintracht Franckfurt, Inter a pierdut duelul cu scorul de 1-0. Astfel, Eintracht a rămas reprezentantă a Germaniei care continuă în Europa.
După rezultatele de aseară în sferturile Europa League continuă Chelsea, Napoli, Valencia, Frankfurt, Villarreal, Arsenal Londra, Benfica, Slavia Praga.
Tragerea la sorți a partidelor din sferturile Europa League și Champions League va avea loc astăzi.
Rezultatele meciurilor retur din optimile Europa League:
Dinamo Kiev – Chelsea Londra 0-5
Krasnodar – Valencia 1-1
RB Salzburg – Napoli 3-1
Arsenal Londra – Rennes 3-0
Benfica Lisabona – Dinamo Zagreb 3-0
Inter Milano – Eintracht Frankfurt 0-1
Slavia Praga – Sevilla 4-3
Villarreal – Zenit 2-1