Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați de către reprezentații Unității de Primiri Urgențe Titu cu privire la faptul că, la această unitate spitalicească, a fost adus cu ambulanța un bărbat în vârstă de 47 ani, care, ulterior a decedat.
L-au bătut în bar, dar și afară
Polițiștii au deschis o anchetă și au aflat că, în seara de 10 martie, pe fondul consumului de alcool, victima, domiciliată în localitatea Colacu, ar fi avut un conflict atât în incinta, cât și în afara barului, cu alți doi bărbați, din aceeași localitate, iar aceștia din urmă l-ar fi agresat.
În cauza, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea procurorului de caz.