Cu toate acestea, Buș nu regretă deloc alegerea făcută și susține că își dorește să redevină golgeterul care a fost în prima sa aventură la Botoșani.
„Când am venit la Botoșani, am venit cu sufletul și nici un moment nu mă gândesc că am lăsat playoff-ul pe play-out. FC Botoșani se va lupta an de an la play-off. Din vară va fi un nou campionat și cred că o să ajungem și noi în play-off. Ne-am mai destins, am fost foarte afectați pentru acest insucces mai ales că aveam nevoie și de un egal, dar trebuie să trecem peste. Vine un nou meci în care poți arăta că a fost un accident și asta încercăm să facem în etapele care urmează”, a declarat Laurențiu Buș.
Atacantul s-a arătat deranjat de criticille pe care unii suporteri le-au lansat după meciul de la Constanța și de faptul că jucătorii n-ar fi dorit cu adevărat accederea în play-off.
„Fiecare suporter este liber să gândească și să spună ce vrea. Să spui că nu-ți vrei binele tu personal, mai ales că aveam și beneficii financiare foarte mari din partea clubului, în play-off jucai cu echipele cele mai bune. A fost presiune mare în două jocuri, a fost care pe care, așa a fost soarta ca ei să câștige. Data viitoare câștigăm noi”, a mai spus Buș.