A fost liniște și pace în relația lor doar un an de zile, ca ulterior Gheorghe Turda și Nicoleta Voicu să-și arunce reproșuri urâte, care s-au finalizat cu o despărțire. Iată că după aceste episoade, cei doi și-au mai dat o șansă, iar acum se afișează din nou împreună.
Gheorghe Turda şi Nicoleta Voicu formează iar un cuplu, iar dovada stă în cea mai recentă imagine publicată de artista de muzică populară pe contul de socializare, în care apare alături de cel care i-a furat inima.
„La mulți ani, din partea noastră! ???”, a scris Nicoleta Voicu pe Facebook, alături de fotografia în care apare împreună cu Gheorghe Turda.
După ce Gheorghe Turda a afirmat că nu mai există șanse de împăcare cu Nicoleta Voicu, zilele trecute artistul părea dispus să-i mai acorde o șansă fostei sale partenere de viață.
Prezentatorul de televiziune Cătălin Măruță l-a sunat în direct pe solist, care a afirmat că relația cu Nicoleta Voicu s-a stins din cauza geloziei exagerate a acesteia. Nicoleta Voicu, aflată în platoul emisiunii moderate de Cătălin Măruță, a vrut să risipească zvonurile conform cărora ar fi început o relație cu Gheorghe Turda pentru a avea acces la banii lui.