Actorul Florin Busuioc a fost operat din nou! În urmă cu doar câteva zile, medicii i-au montat și cel de-al doilea stent.
După ce în luna noiembrie a anului trecut a suferit un infarct în timp ce se afla pe scenă, Florin Busuioc a ajuns din nou pe mâna medicilor. Prezentatorului TV i s-a montat al doilea stent și a fost externat joi, iar acum a declarat că se simte foarte bine. (CITEȘTE ȘI: “VAI, TATI, AM UITAT CĂ AI COASTELE RUPTE”. DIALOG TULBURĂTOR ÎNTRE FLORIN BUSUIOC ȘI FIICA LUI DE 9 ANI)
„Știam că există posibilitatea să mai am nevoie și de al doilea stent. Am două stenturi, unul la operație și astă pe care l-am pus alaltăieri”, a spus Florin Busuioc, în emisiunea lui Cătălin Mărută.
În luna noiembrie a anului trecut, Florin Busuioc a suferit un infarct pe scenă. De la Filarmonica Oltenia, unde avea spectacol, Florin Busuioc a fost dus, imediat după infarct, la Spitalul de Urgență Craiova. A început o luptă contra-cronometru pentru salvarea lui. (VEZI ȘI: COINCIDENȚA MACABRĂ ÎNTRE STOP CARDIACUL ANDREEI BĂLAN ȘI INFARCTUL LUI FLORIN BUSUIOC)
Cum actorul a mai făcut trei stopuri cardio-respiratorii la spital, iar șeful Secției de Cardiologie Intervențională, renovată la cele mai noi standarde, dar lipsită de personal, nu răspundea la telefon, managerul spitalului a dat undă verde unei echipe formate din trei medici tineri pentru a-l opera pe Busu. Actorului i-a fost montat un stent, procedură care i-a salvat viața.