Moarte tragică în Morăreni, un sat din comuna Alexandru Vlahuță! Pe un deal din zonă, localnicii au făcut o descoperire șocantă! Ion M., un bărbat în vârstă de 46 de ani, a fost găsit fără suflare, cu căruța plină cu saci încărcați cu porumb, răsturnați peste el.
Oamenii au sunat imediat la 112, ambulanța din Bârlad a sosit la fața locului în cel mai scurt timp. Din păcate, pentru victima nu s-a mai putut face nimic. Din primele cercetări, a rezultat faptul că bărbatul plecase vineri seara de acasă, cu căruța, plin cu saci, către locuința socrului său din catunul Găvan, comuna Alexandru Vlahuță și nu s-a mai întors acasă.
Alertați, membrii familiei au început să îl caute, îngrijorați că nu ajunsese acasă peste noapte. Abia sâmbătă dimineața, omul a fost descoperit decedat. Cel mai probabil, din cauza drumului rău, atelajul s-a răsturnat peste el și, singur fiind, nu a avut cine să îl ajute, conform vremeanoua.ro.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz, trupul neînsuflețit fiind transportat la SML Vaslui pentru efectuarea necropsiei, care va stabili exact circumstanțele decesului. Ion M. era căsătorit și avea un copil, care a rămas mult prea devreme fără tată.