„În Cupă e mai deschis, pentru că celelalte echipe tratează altfel Liga 1. E mult mai uşor să iei o Cupă, decât un campionat. Important e că suntem fericiţi. A fost un meci frumos, oamenii care au venit la stadion, deşi puţini, au văzut un meci frumos, s-au bucurat de fotbal. Bine că am revenit, ne-am ridicat moralul şi am marcat prin Eric, despre care ştiam că are calitate mare şi ne-a ajutat mult. Eric ştie mult fotbal, rămâne doar să fie bine din punct de vedere fizic. În rest, am menajat jucătorii care au multe minute, iar ceilalţi ştiau că e un test pe care să-l treacă şi cred că l-au trecut. Despre meciul cu Botoșaniul nu are sens să vorbim. Știm cu toții și suntem conștienți că e un meci decisiv, cu o echipă în formă bună şi un potenţial bun. Dar jucăm acasă şi sperăm să reuşim. Cred că Ianis va juca, o să vedem”, a declarat Gică Hagi, managerul general al formației Viitorul Constanța.
„Regele” a reușit calificarea în semifinale cu rezervele, lăsând acasă opt titulari.
Cu scorul de 3-2 în fața celor de la Hermannstadt, Viitorul Constanța s-a calificat în semifinalele acestei ediții a Cupei României devenind prima echippă care a reușit acest lucru.
Programul meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României:
FC Hermannstadt – Viitorul 2-3
Miercuri, 27 februarie
ora 17:00 Dunărea Călărași – Astra Giurgiu
ora 20:00 Sepsi Sf. Gheorghe – CFR Cluj
Joi, 28 februarie
ora 20:00 AFK Csikszereda – U Craiova