Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut, marți, la 3,19% pe an, de la 3,14% pe an luni, arată datele publicate de Banca Națională a României (BNR).
De asemenea, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a urcat la 3,36% pe an, de la 3,33% pe an luni.
Indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a revenit marți la nivelul de 3,47% de vineri, după ce scăzuse luni la 3,44%.
În plus, indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat marți la 3,53% pe an, de la 3,50% pe an.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei, astfel că este un indicator al pieței monetare, iar din anul 2010 a fost stabilit de Guvern drept referința în funcție de care să fie stabilite ratele creditelor.