Politistii din Prahova sunt in alerta. O tanara si fiica ei de doar doi anisori au fost date disparute. Concubinul femeii de 21 de ani a fost cel care a anuntat politia din Valea Calugarească.
Patricia Gadzorova, concubina bărbatului, a plecat voluntar de la domiciliu împreună cu fiica sa, Covrig Nicoleta Ingrid, în vârstă de 2 ani si nu s-au mai intors. Speriat barbatul a mers la politie. Au fost demarate, imediat, toate actiunile de cautare.
Minora are următoarele semnalmente: înălțime aproximativ 1 m, greutate 13 kg, ten deschis, păr cret. Era îmbrăcată cu o căciulă de culoare roșie, geacă de culoare roșie, cu buline de culoare neagră, pulover de culoare albă, pantaloni de culoare albastră, ghete de culoare roșie.
Femeia are următoarele semnalmente: înălțime 1, 70 m, greutate 60 de kg, păr șaten, ondulat, fața ovală, ochi căprui.
La momentul plecării, era îmbrăcată cu geacă de culoare gri, blugi de culoare albastră, cizme de culoare neagră.
Persoanele care pot oferi informații care pot conduce la depistarea persoanelor in cauza, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată subunitate de poliție, sau să apeleze 112.