Dan Bittman, faimosul solist al trupei Holograf, care făcea furori încă din anii comunismului, a fost un veritabil Don Juan. Multe vedete care încă sclipesc și azi au fost văzute la brațul cântărețului. Și nu ar fi fost doar amiciție! Numai că anii se scurg mai repede ca gândul! CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, l-a întâlnit recent pe artist și vă prezintă, în exclusivitate, imaginile care îl „trădează”.
Bătaie pe bilete era înainte de Revoluție, atunci când afișele lipite în diferite locuri anunțau mare concert Holograf! Erai fericit dacă prindeai o seară magică alături de prieteni, pe acordurile celebrei trupe ai cărei cântăreți suceau mințile tinerelor! Iar solistul chiar că le zăpăcea! Dan Bittman, cu pletele curgându-i râu pe umeri, în fața unui microfon prin care-și ”devora” parcă „prada”: o sală întreagă ce îi fredona refrenele! „Craiul” Bittman făcea ”victime” pe bandă rulantă…
(CITEȘTE ȘI: FIUL LUI DAN BITTMAN, VERSURI SCANDALOASE DESPRE SEX ȘI COCAINĂ)
Apoi, căderea comunismului… Și o nouă etapă în cariera lui Bittman și a trupei Holograf! Piese noi, gustate de un public fidel, dar nu numai. Iar Dan, același crai, doar că și cu ceva experiență în domeniu. Așa au trecut pe la brațul lui vedete precum Mihaela Rădulescu, Alexandra Dinu sau Monica Bârlădeanu! Sigur, lista este mult mai lungă, pentru că Dan Bittman chiar a fost ”donjuanul” perfect.
Actorul își amintea, în urmă cu ceva ani, de Mihaela… De anii imediat de după ’90… „Cu Mihaela a fost o nebunie. Cum e ea, aşa, energică, chiar a fost o «coup de foudre» (dragoste la prima vedere, n.r.). Vreme, viaţă, tinereţe, na, sunt ani de atunci”, a amintit Bittman. Care a precizat că multe dintre melodiile lui s-au născut din pasiune, dragoste. ”Am văzut poveşti de dragoste uriaşe şi am simţit că dacă le iei dragostea, le iei tot ce au în viaţă. Aşa s-a născut «Să nu-mi iei niciodată dragostea». M-am trezit la 4 dimineaţa, am coborât în birou şi am început să scriu. Era ca şi când cineva îmi dicta de undeva de sus”, a povestit artistul.
(VEZI AICI: CE POFTE ÎI SATISFACE LUI DAN BITTMAN FEMEIA CU CARE TRĂIEȘTE DE 20 DE ANI
Cântărețul a cochetat, după anii ’90, și cu televiziunea, a moderat emisiuni sau a fost doar invitat. A întâlnit femei frumoase, celebre și care nu i-au rezistat farmecului. Mereu zâmbitor, mereu galant, fără să supere pe cineva, Dan Bittman nu are cum să treacă neobservat.
Așa s-a întâmplat și în weekend-ul acesta, când a fost întâlnit de CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA mai întâi într-o spălătorie auto, unde și-a curățat mașina, apoi la un restaurant, la două vorbe cu un prieten.
Imaginile mărturisesc, din păcate, că anii au trecut în ”galop” peste Dan. Care e sur la păr, mai mult, și-a pierdut și câte ceva din celebra-i podoabă capilară. Dar cântărețul e sprinten, în schimb! Și-a parcat bolidul, a dat indicațiile, apoi a intrat în spălătorie. Doi angajați au rezolvat repede cazul, iar după câteva minute mașina era lună. Bittman i-a mulțumit cu o bancnotă strecurată elegant în palmă unuia dintre cei care s-au ocupat de automobilul său. A urcat, apoi, și a demarat.
(CITEȘTE ȘI: DAN BITTMAN TREMURA ÎN FAȚA LUI MOȘ CRĂCIUN)
Un amic îl aștepta la un restaurant. A intrat, s-a așezat la masă, a comandat, apoi s-a pus la vorbe cu prietenul său, cam de aceeași vârstă cu el. Probabil, amintiri. Prietenul a pufăit o țigară, Dan a sorbit o cafea. După aproximativ o oră, cei doi au părăsit restaurantul și au plecat pe drumuri diferite.