Aeroportul Henri Coandă București operează vineri dimineaţă în condiţii de iarnă, fiind înregistrate întârzieri de până la 50 de minute la decolarea aeronavelor, pentru degivrare, potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
Reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) au transmis că operarea avioanelor este normală pentru această perioadă, dar că pe aeronave s-a depus un strat serios de gheață, astfel că și degivrarea acestora a fost mai dificilă, întârzierile ajungând, la unele decolări, până la 50 minute, anunță Mediafax.
Echipajele companiei au intervenit constant cu utilajele, astfel încât pistele, platformele, căile de rulare, dar și căile de acces rutiere sunt curate și au aderență bună.