Accident cumplit la intrarea in localitatea Dobrotesti, pe DN 65 A. Patru persoane au murit pe loc dupa ce BMW-ul seria 5 in care se aflau a intrat intr- un copac. Alerta s-a dat imediat. La interventie s-au deplasat două echipaje de la Punctul de lucru Dobrotesti, un echipaj SMURD si o autospeciala de stingere ce are in dotare modulul de descarcerare. Suplimentar, a intervenit și un echipaj medical al SAJ. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru cele patru victime.
Patru barbati au fost gasiti decedati de catre fortele de interventie. Doi dintre acestia se aflau proiectati in exteriorul masinii, iar alti doi, cei care se aflau pe locurile din fata, erau ”incarcerati” potrivit purtatorului de cuvant ISU Teleorman. Mașina s-a rupt în două în urma impactului.
„Un autoturism care circula pe DN 65, dinspre sat Cucuieti catre Dobrotesti, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul asupra directiei, carosabilul fiind umed si a lovit un copac aflat pe partea stanga a sensului de mers. In urma impactului, conducătorul auto si pasagerul din dreapta fata au fost găsiți in autoturism iar alti doi ocupanți ai masinii au fost proiectati pe campul agricol din apropiere” potrivit purtatorului de cuvant IPJ Teleorman.
Purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman Adrian Gelu Dragomir, a declarat că cei patru bărbați din mașină au murit pe loc.
„În urma impactului cu un copac au rezultat 4 victime, bărbați, care au fost găsiți decedati de către forțele de intervenție. Doi dintre aceștia se aflau proiectați în exteriorul mașinii, iar alți doi, cei care se aflau pe locurile din față, erau încarcerați”, a spus Dragomir.
Medicii Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman au declarat decesul celor patru bărbați. Polițiștii rutieri sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.