Corina, învățătoare în Brașov, poveste de viață emoționantă: ”De la acei copii care au fost colegii lui a învățat mult mai multe decât a învățat de la mine”.

Corina, o învățătoare din Brașov, a postat pe pagina sa de socializare o poveste impresionantă referitoare la capacitatea unui dascăl de a reuși să interacționeze cu elevii săi chiar și în situațiile cele mai complexe pe care le poate întâlni de-a lungul timpului. Așa s-a întâmplat în cazul unui elev de-al său pe care – la un moment dat, a fost tentată să îl lase repetent. 

În 23 de ani de activitate, Corina nu bifase, ca să spunem așa, niciun elev lăsat repetent. Totuși, la un moment dat, a primit un elev care… repeta clasa a II-a pentru a treia oară!

”Am fost tentată de-a lungul timpului să las repetenți. N-am lăsat niciodată în 23 de ani, pentru că nu am văzut rezolvarea problemelor lor în a-i lăsa repetenți. La un moment dat, am primit în clasă pe unul care repeta clasa a II-a a treia oară. Depășea vârsta de școlarizare corespunzătoare clasei dacă-l mai lăsam și eu… Copilul avea un retard de intelect evident. Te uitai la el și pricepeai că nu poate. Nu vorbea, doar articula monosilabic. Nu își scria nici prenumele, nu reușea să efectueze calcule până la 10 cu obiecte. Lucram cu el, față în față, în timpul orelor, când ceilalți lucrau independent. Lucram după ore cât rezista el. Beneficia de profesor de sprijin. Nici cu ajutorul acestuia, nu reușea să progreseze. Asta cu profesorul de sprijin era o mare victorie de-a mea la vremea aceea: n-am tăcut până nu ni s-a trimis 3 zile pe săptămână un profesor de sprijin. Rar vedeai vreunul prin școlile obișnuite pe atunci. Ce munceam cu el cinci zile din săptămână se spulbera în vânt după cele două zile de la sfârșitul săptămânii”.

Colaborarea cu familie și gândul că acel copil va trebuie să plece de acasă

”Pentru că tot scria cineva mai sus despre colaborarea cu familia și despre o educare a familiei, precizez că am discutat cu mama care, câteodată, era trează, spre deosebire de tata care era mereu sub influența băuturilor alcoolice. Prin urmare, i-am explicat mamei că ar fi bine să îl înscrie la o școală specială, pentru că acolo ar putea să învețe după puterile lui, că ar avea parte de o școală mai ușoară și că ar învăța chiar și o meserie, ceva să lucreze cu mâinile. Vizitasem de mai multe ori școala specială respectivă: aveau niște laboratoare pentru elevii de gimnaziu, că rămâneai cu gura căscată. La Dorohoi era. Și faptul că era la Dorohoi era o problemă, că ar fi trebuit să stea copilul la internat, deci să plece de acasă…”

Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în...

Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de...

Reacția mamei elevului: ”Eu de-acasî nu îl dau!”

În urma discuției cu învățătoarea, mama elevului a avut o atitudine tranșantă și nu a luat în calcul varianta în care copilul trebuia să meragă la internat:

”Așa că mama mi-a zis așa, în dulcili grai moldovinesc, graiul meu de suflet: „Dacî șî matali îl laș repetent, atunci eu îl țân acasî, sî dei mâncari la porci, sî li facî curat, sî m-agiuti la treabî. Eu de-acasî nu îl dau!” Și-a rămas la mine în clasă până în clasa a IV-a. Și copiii l-au îndrăgit și l-au ajutat și l-au luat cu ei la joacă, iar el a prins curaj și a vorbit, cu greu, dar a vorbit. Și n-am să uit niciodată cum i-au strălucit ochii când și-a scris prima dată numele. Și a ajuns să zâmbească și să înțeleagă glumele. Ceilalți îl țineau mereu în mijlocul lor, pentru că era… luminos. Niciodată nu l-am recuperat la nivel cognitiv, însă afectiv și la nivel relațional, da!”

Învățătoarea Corina: ”Atunci când te gândești să lași un copil repetent, trebuie să ai în vedere mai multe aspecte”

Impresionanta poveste de viață a avut un final… fericit. Elevul s-a integrat, încetul cu încetul, în primul rând și pentru că elevii nu l-au abandonat niciodată de-a lungul anilor.

”A ajuns până în clasa a VIII-a, nu pentru că ar fi știut ce trebuie să știe un elev de clasa a VIII-a, ci pentru că profesorii au observat ceva: colegii de lui de clasă nu l-ar fi abandonat niciodată. În poza de final de gimnaziu, în mijlocul grupului, cel mai înalt și cu zâmbetul cel mai larg era el. Evident că nu a mai mers de atunci la școală, dar eu zic că i-a fost mai bine la școală cu copiii decât acasă cu porcii. Ceea ce vreau să zic după povestea asta lungă e că, atunci când te gândești să lași un copil repetent, trebuie să ai în vedere mai multe aspecte decât cel privitor la atingerea standardelor curriculare de performanță. Și încă ceva. Sunt conștientă că de la acei copii care au fost colegii lui a învățat mult mai multe decât a învățat de la mine”.