Mihai Bobonete, cunoscutul actor din „Las Fierbinți”, are probleme de sănătate. Acesta a anunțat pe pagina sa de socializare că trece prin niște momente delicate și că trebuie să ia o pauză de la spectacolelele pe care le avea programate. El și-a anunțat fanii și pe prietenii care urmau să participe la un spectacol de-al său că nu va putea fi prezent, însă că se va revanșa fața de ei. Mihai Bobonete a fost operat de urgență și va trebui să rămână imobilizat la pat pentru câteva zile.
Mihai Bobonete a transmis și un mesaj pe YouTube, încercând să își liniștească fanii și să își păstreze optimismul.
”Azi e duminică, e o zi minunată, credeți-mă pe cuvânt, știu exact ce spun. Este ziua în care m-am trezit la 5 dimineață și nu mai simțeam nimic, am crezut că sunt mort, atât de bine mă simțeam. Nu mai simt tubul în mine, am un tub băgat printre coaste în pleură și ieri la 24 de ore de la intervenție, corpul meu a avut mare răfuială cu jumătatea aia de metru de plastic băgată în mine. Dar azi, azi e bine. Parcă să zic eu că pare a fi o zi fără morfină”.
Mihai spune că a reușit să mănânce și transmite tuturor că viața este minunată, iar ”durerea este suportabilă în orice formă a ei, dar te face cu memeaca”.
”Am păpat o banănică, un iaurțel, fac pipilică, m-am spălat nițel, sunt dat cu spray, gata de somn iar. Scuze dacă v-am deranjat, ce aș vrea să rețineți este că viață e minunată și că durerea este suportabilă în orice formă a ei, dar te face cu memeaca. Am suferit un Pneumotorax masiv și din această cauza sunt internat până joi și nu mai pot zbură la Paris și Bruxelles, unde urmă să am spectacole în weekendul viitor. Îmi pare rău, dar Florin Lazăr, organizatorul, împreună cu Văncică, sunt convins că vor luă cea mai bună decizie în ceea ce va privește și ne privește”.
Actorul se simte recunoscător lui Dumnezeu și medicilor pentru că starea lui de sănătate s-a îmbunătățit, deși a fost vorba despre o încercare dificilă.
”Mă simt recunoscător lui Dumnezeu și întregului personal medical din Med Life. Mulțumesc Jana, Dr.Alină Stâncă, Dr.Toma, care m-a anesteziat că la carte, Doctorului Cătălin Stângu pentru cele mai frumoase vorbe de încurajare, asistentelor de pe secția chirurgie care sunt minunate și s-au purtat cu mine că niște mame și, în primul rând, mulțumesc Doctorului Orhidean Mihnea, care m-a operat și care m-a ajutat să rămân de partea voastră!”, a mai scris Mihai Bobonete.
Mihai Bobonete a suferit un pneumotorax masiv (acumulare de aer în spaţiul dintre plămâni şi peretele toracic) şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Starea actorului este stabilă, însă va mai rămâne intenat până joi, motiv pentru care a fost nevoit să-şi anuleze mai multe spectacole.