Celebrul inginer Giulio Cesare Meschini, care a construit tunelul Mont Blanc, a murit miercuri seara, pe o șosea din Italia, în urma unui terifiant accident rutier. S-a întâmplat la Cimina, când o mașină în care se aflau doi tineri români a lovit autoturismul inginerului de 91 de ani.
Potrivit anchetatorilor, o maşină Ford Fiesta la bordul căreia se aflau doi tineri români a intrat pe contrasens lovind frontal autoturismul Lancia Y în care se aflau inginerul Giulio Cesare Meschini, fiul şi fiica acestuia.
Cea din urmă se afla la volanul maşinii, în momentul accidentului.
În urma impactului extrem de puternic, inginerul italian în vârstă de 91 de ani a murit pe loc, în timp ce copiii acestuia au fost grav răniţi, anunță observator.tv. Răniţi grav au fost şi cei doi tineri români aflaţi în Fordul Fiesta.
La faţa locului au ajuns imediat echipele de ajutor, poliţia şi pompierii, însă nu s-a mai putut face nimic pentru Giulio Cesare Meschini. Toţi cei patru răniţi au fost transportaţi la spital.