Un tânăr de 25 de ani a murit, duminică, la Spitalul din Mediaș, județul Sibiu, acesta fiind înjunghiat în timpul nopții, în urma unui conflict izbucnit între mai mulți localnici, într-un club, apoi continuat în stradă. Agresorul fusese eliberat recent în baza recursului compesatoriu.
Surse judiciare au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că a avut loc un conflict într-un club din Mediaș, izbucnit din cauza unor neînțelegeri mai vechi, între două grupuri de tineri. La un moment dat, tinerii au ieșit din club, iar scandalul a continuat în stradă.
Se pare că victima s-a împiedicat și a căzut, iar agresorul, un bărbat din Alba, care locuiește în Mediaș, l-a înjunghiat în picior, în zona arterei femurale. Din cauza pierderilor massive de sânge, tânărul de 25 de ani a murit la spital.
Agresorul, care are 30 de ani, a mai fost condamnat pentru omor, fiind eliberat recent în baza legii recursului compensatoriu. Cercetările în acest caz au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.