Sunt anunțate temperaturi minime de până la minus 18 grade. Ziua, ninsorile vor fi slabe în mare parte a ţării. Conform informațiilor transmise de meteorologi, în Bucureşti va fi maximum 1 grad.
Vremea va fi în general închisă ziua şi va deveni rece în majoritatea zonelor. Noaptea va fi ger – în special – în nord, nord-est şi în centru. Cerul va fi variabil în extremitatea vest-nord-vestică, dar cu înnorări în restul teritoriului. În special în prima parte a zilei în Moldova vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va continua să prezinte intensificări, cu rafale de 60…65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.
Va mai ninge slab local în Transilvania şi la munte. Va ninge pe spaţii restrânse și în Muntenia, Oltenia şi sudul Banatului. Vor exista intensificări ale vântului în sudul Olteniei, determinând ”transport de zăpadă”, precum şi în Dobrogea.
Pe timpul nopţii, cerul va deveni parţial noros, probabilitatea de ninsoare va diminua, iar vântul va fi mai intens în zona montană. Prognoza meteo estimează că temperaturile maxime se vor încadra între -7 şi 3 grade, iar cele minime de sâmbătă dimineaţa între -13 şi -3 grade, mai scăzute, până în jurul a -18 grade, local în Moldova şi estul Transilvaniei.
Presiunea atmosferica va creşte în prima parte a intervalului în sudul, centrul şi vestul ţării.
Seanunță ninsoare în Capitală, atât pe parcursul zilei, cât și pe parcursul nopții. Temperaturile vor scădea mai mult decât în ziua precedentă, pe timpul nopții. Meteorologii anunță valori termice maxime și minime ce se vor încadra între 0°C și -6°C.
Vântul va sufla cu 10 km/h dinspre SV pe timpul zilei și se va intensifica pe parcursul nopții, atingând 14 km/h dinspre SV. Cantitatea de precipitații va atinge 1 L/m².