A fost numită ”prezentatoarea anorexică” sau ”cea mai cunoscută anorexică din România”. În 2013, Flavia Apostol avea doar 38 de kilograme, la o înălţime de 1,72. Era conştientă că suferă de anorexie, dar masa rămâne pentru ea un adevărat supliciu. Blonda a ținut un regim alimentar sever, înfometându-se cu bună științăa, iar din această cauză a fost la un pas să-şi piardă viaţa.
În prezent, viaţa Flaviei Apostol s-a schimbat radical. Arată aşa cum şi-a dorit întotdeauna, iar schimbarea poate fi văzută cu ochiul liber. Cântărește 50 de kilograme, iar în urma cu aproape un an a scris „Abecedarul unei vieţi noi”, o carte din care oamenii să înveţe din experienţa ei.
Flavia a recunoscut că şi-a pus viaţa în pericol abia după ce CANCAN.ro a publicat imagini cu ea, in care aparea extrem de slabă.
“Abia la 38 de kilograme mi-am dat seama că mi-am închis toate uşile. Refuzam orice ajutor. Mă duceam la sala, alergam, chiar dacă eram foarte slabă. Mulţi îmi spuneau ca sunt urâtă, oribila, că arăt îngrozitor”, spunea Flavia Apostol în urmă cu ceva timp. În momentul în care si-a dat seama de starea în care se află, blondina a luat măsuri.
“Când voi aţi publicat primul articol, mi-a făcut rău să văd acele poze. Nu ştiam unde să mă ascund! însă acum privind in urma, m-au ajutat, pentru ca eu la acel moment nu realizam. Chiar acela a fost momentul in care am zis nu se poate, nu pot să continui pe această cale”, declara Flavia pentru CANCAN.ro.