Xiao Wang a făcut greșala vieții, în urmă cu șapte ani. Și-a vândut un rinichi, pentru a-și cumpăra un iPhone. Numai că la scurt timp au apărut problemele de sănătate. Iar viața i s-a schimbat radical.
Adolescentul provenea dintr-o familie nevoiașă, care nu îi putea cumpăra smartphone-ul mult dorit. Aşa că Wang a găsit un spital ilegal care se ocupa cu recoltarea de organe şi şi-a vândut un rinichi pentru aproximativ 3.200 de dolari.
Cel care a intermediat tranzacţia ilegală i-a spus tânărului că va duce o viaţă normală la o săptămână după operaţie. Nu a fost aşa. Problemele de sănătate au început imediat pentru Wang, potrivit presei din China. Rana s-a infectat din cauza mediului insalubru în care a fost efectuată procedura medicală, scrie Mediafax.
Părinţii lui Wang au aflat ce a făcut adolescentul abia după ce acesta s-a îmbolnăvit grav.
Tânărul a ajuns la un spital adevărat, dar funcţia renală îi fusese deja afectată grav. De atunci, Wang şi-a petrecut viaţa stând mai mult în pat şi face dializă.
Între timp, cel care a intermediat operaţia şi reprezentanţii spitalului ilegal au fost aduşi în faţa justiţiei, iar familia lui Wang a primit despăgubiri consistente. Asta nu schimbă, însă, faptul că sănătatea tânărului, acum în vârstă de 24 de ani, a fost compromisă iremediabil.