Accident în Teleorman! Patru persoane, între care și un copil, au ajuns la spital.
Accidentul s-a produs pe DN 65 A, pe raza localității Scrioaștea. Două autoturisme s-au ciocnit și patru persoane au ajuns la spital. La fața locului s-au deplasat imediat pompierii din Roșiorii de Vede cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, ambulanța SMURD și trei ambulanțe de la serviciul județean. (CITEȘTE ȘI: ACCIDENT PE DNA1, ÎN PRAHOVA! ȘASE RĂNIȚI, ÎNTRE CARE TREI COPII)
La sosirea salvatorilor, au fost găsite patru victime, doi bărbați și două femei, neîncarcerate, conștiente, însă cu multiple traumatisme. Într-unul dintre autoturisme, pe lângă cele patru persoane rănite, se mai află și un copil în vârstă de aproximativ 6 ani care, din fericire, nu a suferit nicio vătămare doar un atac de panică.
Victimele au primit primul ajutor la fața locului după care două au fost transportate la Spitalul Județean din Alexandria și două la Spitalul Municipal Roșiorii de Vede. Poliția a deschis um dosar pentru vătămare corporală din culpă.
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident cumplit ce a avut loc în localitatea arădeană Sântana, în a doua zi de Crăciun. Două autoturisme s-au izbit violent într-o intersecție din oraș. În urmă impactului, una dintre mașini a fost proiectată, într-un stâlp de electricitate din ciment, fiind aproape să fie ruptă în două, anunță antena1.ro. (VEZI ȘI: DOI POLITICIENI AU MURIT DE CRĂCIUN, ÎNTR-UN ACCIDENT DE ELICOPTER! ESTE VORBA DE UN GUVERNATOR ȘI UN SENATOR)
La fața locului a ajuns rapid o autospecială a pompierilor, dotată cu echipament de descarcerare, însă nu a fost nevoie de utilizarea acestuia. În intersecție au ajuns și două ambulanțe. Medicii au preluat trei victime, dintre care una inconștientă.
Polițiștii au ajuns în intersecția în care a avut loc accidentul și urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului. Circulația în zona se desfășoară cu dificultate.