Întreaga ţară este, duminică, până la ora 18.00, sub incidenţa unei informări meteorologice de ninsori, lapoviţă, ploi şi polei, pentru opt judeţe fiind emisă avertizare cod portocaliu. În aceste zone, va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, cu rafale de vânt ce vor depăşi 70 km/h.
Potrivit meteorologilor, precipitaţiile vor continua şi dumunică, în cea mai mare parte a ţării.
În Dobrogea, Muntenia şi estul Olteniei vor predomina ploile, în Moldova şi în Transilvania vor fi precipitaţii mixte, iar în restul teritoriului va continua să ningă. Pe arii restrânse precipitaţiile vor fi importante cantitativ.
„Vor fi depuneri de polei în nordul şi nord-estul Munteniei, local în Moldova şi pe spaţii mai mici în Transilvania şi Oltenia. La altitudini sub 1500 m în estul Carpaţilor Meridionali şi în cei de Curbură temporar se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea de gheţuş sau polei. Vântul va avea intensificări la munte, unde rafalele vor depăşi 60 km/h, dar şi în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze în general de 45…55 km/h”, anunţă meteorologii.
Potrivit acestora, este cod galben, până la ora 16.00, în Banat, în cea mai mare parte a Crişanei, vestul şi nordul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, Occidentali şi de Curbură. Aici vor continua precipitaţiile predominant sub formă de ninsoare, moderate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă. La munte vor fi rafale ale vântului de peste 60 km/h.
În plus, până la ora 12.00, este cod portocaliu în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
În aceste judeţe va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, cu rafale de vânt ce vor depăşi 70 km/h.