Codin Maticiuc a fost impresionat de povestea lui domnului Crețulescu, un bătrân de 76 de ani care se ocupă de un adăpost pentru animale, de la marginea Târgoviștei.
Codin a mărturisit că, deși a cerut ajutor de mai multe ori pentru acesta, doar o singură companie și-a oferit serviciile.
„V-am povestit deja de adăpostul de câini de care m-am lipit și eu să ajut. Este ținut de domnul Crețulescu, un bătrân de 76 de ani, nu înstărit și bolnav de inimă pe deasupra. Peste 100 de câini îngrijește într-o casă cu curte la marginea unui sat de lângă Târgoviște. Problema lui e că nu are mereu ce să le dea de mâncare și de aceea am scris eu despre el atunci.
Am sperat ca măcar câteva restaurante și magazine din Târgoviște să trimită mâncare regulat. Știți cine o face de atunci? O singură entitate și aceea cu baza în București: H….. Romania Ei sunt o firma care livrează în toată țara mâncare pentru câini personalizată în funcție de câinele pe care-l aveți acasă.
Rugămintea mea la voi e următoarea: daca iubiți animalele, dacă apreciați ce face bătrânul acela sau eu cu pagina asta dați-le va rog un like la pagina acestor Husse care nu fac doar bani ci întorc. Poate chiar ii căutați și pe insta (husse_romania) și le dați un like și acolo. Vreau sa arat ca dacă te implici, dacă faci lucruri, binele vine și către tine. De asemenea dacă aveți animal acasă încercați mâncarea și de la ei. 1 pentru că livrează acasă și 2 pentru ca ajuta câini amărâți”, a povestit Codin Maticiuc pe pagina lui de socializare.