Irina Loghin (79 de ani) a dezvăluit, de curând, că a avut mari problem și a trecut prin mari chinuri pentru a avea copii. De altfel, cunoscuta cântăreață de muzică populară a putut să aducă pe lume primul copil abia după 35 de ani.
„Pe la treizeci şi cinci de ani, când m-am dus într-un turneu la Cluj, m-am interesat ce pot să fac, aflasem că la Cluj sunt profesori foarte buni. M-am dus la un profesor ginecolog să îmi facă un consult. Mi-a dat un tratament de șase luni, mi-a făcut histerosalpingografia. Îţi introduce în uter o soluţie care este înfiorătoare, ustură foarte tare! Medicul a observat că am avut o răceală în copilăria mea, foarte puternică și netratată la timp. În urma acelei analize am devenit fertilă. Imediat, la nici o lună, am rămas însărcinată”, a dezvăluit cântăreața de muzică populară, în volumul lansat în 2012, intitulat „Viața mea este ca un cântec”.
https://youtu.be/kRoivfGTdEo?t=1
Irina Loghin a suportat greu sarcinile, dar dorința de a fi mamă a fost mai presus de orice. Interpreta susține că în timpul sarcinii i-a plăcut mirosul lăsat de automobile, de la ţeava de eşapament. „Am avut sarcini toxice, grele. Prima sarcină a fost cu Ciprian. Era în 1976. Atunci a început greul. Până la patru luni, când a mișcat, a fost ceva groaznic. În permanenţă aveam o stare de greaţă, o stare de rău foarte mare! Gazele de eșapament îmi făceau bine! Mă duceam când treceau mașinile, mai ales alea mari, și inhalam”, a mai scris artista în cartea sa.