„Dacă ne uităm până în momentul când Olteanu a fost eliminat, noi am fost prezenţi. Viitorul nu şi-a creat ocazii. Normal, în zece oameni, a fost o lovitură liberă uşor acordată, a venit al doilea gol. Am avut o ocazie la lovitura de cap a lui Katsikas şi normal după aceea a fost foarte greu, pentru că Viitorul e o echipă foarte bună, cu o bună posesie, cu bună circulaţie a mingii. Repriza a doua am început-o bine, l-am schimbat pe Cooper, pentru că mai avea un cartonaş şi dacă îl luam pe al doilea riscam să nu-l mai am cu CFR, pentru că domnul arbitru se lăsa uşor păcălit. Ianis Hagi a fost băiat deştept, iar ai mei au fost fraieri. Ce să faci? Ce mă deranjează e că era chiar în faţa arbitrului de rezervă. Ăla nu era fault să dai galben. El a alunecat şi atunci l-a prins. Dacă eram 11 la 11 nu ştiu ce se întâmpla”, a declarat Mircea Rednic.
În urma acestui rezultat, Viitorul a urcat pe locul 2 cu 32 de puncte, la patru puncte de liderul CFR Cluj și cu un puct peste FCSB, care astăzi va juca la Pitești cu Gaz Metan Mediaș.
De partea cealaltă Dinamo este pe locul 10 cu 18 puncte, „câinii” fiind la șase puncte de Sepsi, formație care ocupă ultimul loc de play-off în Liga I.
Pentru „câini” urmează marți o confruntare extreme de dificilă în Ștefan cel Mare cu formația CFR Cluj.