Aflate în cursa „Asia Express”, cel mai dur reality show de aventură difuzat de Antena 1, Iuliana Luciu şi Margherita de la Clejani au ajuns la poliţie în Sri Lanka.
Din fericire, asta a fost un lucru foarte bun pentru ele, pentru că şi-au putut petrece noaptea acolo. “În timpul zilei, când făceam autostopul, am văzut într-o intersecţie un poliţist pe care l-am întrebat dacă nu ştie unde am putea găsi şi noi cazare. Cazare gratis. El ne-a spus că am putea merge la secţie, ceea ce am şi făcut, fără să stăm pe gânduri. Am dormit şi ok, şi am fost şi păzite”, a povestit Iuliana Luciu.
„Iuliana nu ştie, dar în secţie erau şi vreo 30 de deţinuţi. Oricum nu mai conta, atâta vreme cât aveam unde să punem capul pe pernă”, a mai adăugat Margherita.
Filmările pentru cel de-al doilea sezon „Asia Express”, cel mai dur reality show de aventură difuzat în România, au loc anul acesta în Sri Lanka și India. 9 perechi de vedete sunt hotărâte să străbată Drumul Elefantului pentru a ajunge la premiul de 30.000 de Euro şi pentru a trăi experienţa vieţii lor.
Fiecare pereche are la dispoziţie un Euro pe zi şi trebui să îşi găsească singuri mâncare, cazare şi transport