Destin crunt pentru un pădurar din Bihor care a murit într-un accident auto provocat din cauza unui derapaj. În urmă cu mai mulți ani acesta fentase moartea după ce s-a împușcat din greșeală.
Un bărbat, în vârstă de 48 ani din comuna Holod, județul Bihor, a murit marţi, 20 noiembrie, la ora 09.38, într-un grav accident rutier produs pe Drumul Judeţean (DJ) 795, în localitatea bihoreană Tinca. Aflat la volanul unui Audi A4, bărbatul a derapat din cauza vitezei, a lovit doi arbori şi s-a izbit frontal de un stâlp de curent.
„Un bărbat de 48 ani din comuna Holod conducea autoturismul pe direcţia Râpa – Tinca şi nu a adaptat viteza de deplasare la carosabilul umed. Astfel într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a ieşit în decor prin partea dreaptă, a lovit doi arbori, iar apoi a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de iluminat public”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, a declarat pentru Bihoreanul.
Sursa citată a aflat că este vorba despre un fost pădurar al Direcţiei Silvice Bihor de la Districtul 5 Dumbrava, transferat în ultimii ani la un ocol silvic privat, care mai fusese în atenţia publică, în 2003, atunci când a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a împuşcat din greşeală cu arma de vânătoare.
Potrivit medicilor, după cum spuneau medicii, la vremea respectivă, pădurarul a scăpat ca prin minune, deoarece alicele au trecut foarte aproape de inima lui. Acum, însă, echipajele medicale sosite la locul accidentului, nu au reuşit să-i mai salveze viaţa. „Şoferul a fost găsit încarcerat, în stop cardio-respirator.
Echipajele l-au descarcerat şi au încercat să-l resusciteze timp îndelungat, dar nu a răspuns la manevre”, a explicat purtătorul de cuvânt al SMURD – UPU BIHOR, dr. Alexandru Mateoc. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier.