Rapperul american Nelly a fost dat în judecată pentru agresiune sexuală, de o femeie care susține că fapta a avut loc în decembrie anul trecut, după un concert organizat în Essex, Marea Britanie, iar cântărețul neagă acuzațiile, potrivit tmz.com.
Femeia, a cărei identitate nu a fost făcută publică, susține, în documentele depuse în instanță, că l-a cunoscut pe Nelly după concert, fiind parte dintr-un grup de fani, iar acesta i-a șoptit să rămână după ce pleacă restul lumii. Femeia susține că rapperul s-a masturbat în fața sa, în ciuda protestelor ei, iar, la un moment dat, a devenit agresiv cu ea.
Femeia a dat-o în judecată și pe iubita lui Nelly, Shantel Jackson, pentru că aceasta a scris într-un mesaj pe platforma de micro-blogging Twitter că este mincinoasă.
Nelly, premiat cu două Grammy, a declarat pentru tmz.com că „adevărul va ieși la iveală și va fi răzbunat”. De asemenea, i-a luat apărarea iubitei sale, spunând că aceasta a suferit destul.
Anul acesta, Nelly și o altă femeie, Monique Greene, au ajuns la o înțelegere pe cale juridică după ce aceasta l-a acuzat de viol, faptă care s-ar fi petrecut în octombrie 2017.
În ceea ce o privește pe Greene, Nelly a mai declarat pentru tmz.com că își asumă responsabilitatea în acest caz și că a întreținut cu femeia relații sexuale consimțite.
Cornell Haynes Junior, în vârstă de 44 de ani şi cunoscut sub numele de scenă Nelly, este un rapper din St. Louis, Missouri, care a avut succes începând cu anul 2000, când a semnat un contract cu Universal Records. A apărut alături de grupul St. Lunatics încă din 1996. Este unul dintre cel mai bine vânduţi rapperi din toate timpurile, având peste patruzeci de milioane de discuri vândute.