Meteorologii avertizează! Iarna își va face apariția în mai multe zone din țară spre sfârșitul săptămânii.
UPDATE: “Se răceşte în special în regiunile extracarpatice unde vor fi condiţii de nebulozitate joasă, iar în spaţii restrânse, ploi slabe. Temperaturile maxime vor fi între 6 şi 8 grade în Moldova şi Dobrogea. (…) Noaptea vor fi ploi slabe în Nordul şi Centrul ţării. (…) La munte, în zonele Carpaţilor orientali noaptea vor fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă sau ninsoare”, a declarat Dinu Mărăşoiu, meteorologul de serviciu din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.
Meteorologul anunţă că la munte precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă sau chiar ninsoare. “Miercuri, în jumătatea de Est a ţării vremea se menţine închisă, vor fi ploi slabe. La munte, la altitudini de peste 1.000 de metri, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În restul teritoriului va fi un cer variabil. Temperaturile maxime vor fi între 6 şi 15 grade, iar minimele nopţii între -2 şi 7 grade”, a mai spus meteorologul.
Minimele vor cobori la valoarea de 0 grade, iar de vineri valorile vor fi chiar negative. De asemenea, începând de miercuri vor fi ploi în toată țara și vom avea parte de lapoviță și ninsoare pe timpul nopții. La munte, temperaturile vor fi și mai scăzute. Temperaturile minime vor fi până la -4 grade Celsius, iar lapovița și ninsoarea își vor face apariția pe timpul zilei cât și pe timpul nopții.