Asistenta medicală de la Spitalul din Zimnicea care se afla în stare gravă, internată la Institutul de Neurologie şi Boli Neurovasculare din Bucureşti, după ce a suferit un accident vascular la locul de muncă, a fost deconectată de la aparate.
După mai multe zile în care asistenta s-a aflat în comă profundă, duminică s-a luat decizia deconectării ei de la aparate. Șansele de supraviețuire ale asistentei erau oricum foarte scăzute, susțin surse apropiate familiei, așa că s-a considerat că deconectarea de la aparate i-ar ușura suferința. (CITEȘTE ȘI: ȘOC ÎN TELEVIZIUNE! O VEDETĂ X FACTOR A FĂCUT ATAC CEREBRAL)
Contactată de corespondentul MEDIAFAX, directorul Spitalului Zimnicea, Geanina Come, a refuzat să comenteze situația, spunând că pentru o zi de duminică e o oră târzie să discute așa ceva.
Colegii femeii, însă, au scris pe Facebook despre pierderea suferită. Marinela Tănase, o colegă a asistentei, a scris: „Carmen, colega noastra zâmbitoare și plină de viață, a plecat într-o lume mai dreaptă! Dumnezeu sa te odihnească, fată dragă!”.
Surse din apropierea familiei susțin că duminică seara Carmen Vătafu a fost adusă deja acasă, pentru a fi pregătită de înmormântare. (CITEȘTE ȘI: CADOUL MACABRU PRIMIT DE VIOREL LIS ÎNAINTE DE A FACE ATAC CEREBRAL! ”NE-A ADUS NUMAI GHINIOANE”)
Carmen Vătafu a fost internată, de pe data de 30 octombrie, în comă profundă la Institutul de Neurologie și Boli Neurovasculare din București. După o noapte întreagă de serviciu, marţi dimineaţa, asistenta medicală Carmen Vătafu s-a plâns de dureri puternice de cap şi de faptul că nu mai vede bine cu unul dintre ochi. Colegii femeii declarau că ambulanţa a fost chemată foarte târziu, astfel că starea femeii s-a agravat. Asistenta a fost dusă apoi la Institutul de Neurologie şi Boli Neurovasculare din Bucureşti.
La Spitalul din Zimnicea a început o anchetă internă. Directorul Geanina Come declara că nu poate încă afirma dacă s-a intervenit sau nu în mod adecvat, însă problema de sănătate a asistentei nu a fost cauzată de stresul de la locul de muncă.
Surse din spital declarau că familia asistentei Carmen Vătafu este foarte nemulţumită de faptul că personalul medical şi medicul de gardă nu au intervenit la timp pentru a o ajuta pe femeie.