Curs BNR 30 octombrie. Leul, în cădere liberă – Cursul de schimb pentru dolar – în România este cotat prin paritate cu euro – a atins, marți, un nou maxim al ultimelor 16 luni: 4,1080 lei, cu 0,45% mai mult decât luni, conform datelor prezentate de Banca Națională a României (BNR). Cel mai recent, la data de 22 iunie 2017, dolarul a fost cotat mai sus de atât, în raport cu leul, la 4,1096 lei. Anterior, vineri, 26 octombrie, leul a atins cel mai ridicat nivel al ultimelor 16 luni: 4,1067 lei, comparativ cu 4,0857 lei joi.
De asemenea, marți, leul s-a depreciat în fața euro, a cărui valoare a fost de 4,6665 lei, o creștere de 0,08% față de luni. În plus, francul elvețian s-a apreciat marți în fața leului, la 4,0986 lei, comparativ cu 4,0929 lei luni.
Analiștii financiari avertizează că urmează o perioadă grea și anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6999, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7358. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2019/septembrie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,49%, consemnează economica.net.
De asemenea, gramul de aur a fost cotat marți la 161,1900 lei, față de 161,8035 lei luni. Aurul a fost cotat, vineri, la 163,3246 lei, o creștere de 0,86% (1,3935 lei), cel mai ridicat nivel al ultimelor patru luni. Anterior, cel mai recent, la data de 25 iunie, acesta a fost cotat la 163,4997 lei, în creștere de la 163,3962 de lei la data de 22 iunie și urmat, la 26 iunie, de o scădere la 161,5899 de lei.
Cea mai ridicată valoarea a aurului din acest an a fost de 169,0228 lei, înregistrată la data de 29 mai. Aceasta a fost precedată de un nivel de 165,7899 lei și urmată de un nivel de 166,8215 lei.
CITEȘTE ȘI: CURS BNR 26 OCTOMBRIE. DEPRECIEREA LEULUI CONTINUĂ