Chirurgul MIRCEA BEURAN, totul despre simptomele tăcute ale CANCERULUI
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Dacă ești condamnat la maximum 5 ani de închisoare, stai acasă! Modificarea importantă a legii

Dacă ești condamnat la maximum 5 ani de închisoare, stai acasă! Modificarea importantă a legii

De: Cristian Blanuta 29/10/2018 | 22:47
Dacă ești condamnat la maximum 5 ani de închisoare, stai acasă! Modificarea importantă a legii

Plenul Senatului a modificat luni Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, ca urmare a reexaminării actului normativ impuse de Decizia CCR 453/2018, prin care legea a fost declarată parţial neconstituţională.

Cea mai importantă modificare adusă legii, la inițiativa senatorilor PSD, prevede că și infractorii care primesc până la 5 ani de închisoare cu executare pot sta acasă, fără niciun fel de supraveghere.

Astfel, la articolul 38 al legii a fost introdus alineatul 12:

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate dispune executarea detenției la domiciliu fără sistem electronic de supraveghere în cazul în care persoana condamnată:

  1. a) nu are rapoarte de abateri disciplinare;
  2. b) are o pedeapsă care nu depășește 5 (cinci) ani.

Inițiată de PSD, posibilitatea introducerii executării la domiciliu a pedepsei cu închisoarea a fost adoptată inițial de Parlament pe 6 iunie, dar măsura a fost contestată la CCR de Înalta Curte de Casație și Justiție și declarată parțial neconstituțională.

Potrivit noii forme a actului normativ, „în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la 18 luni (faţă de 1 an forma în vigoare) executarea pedepsei se realizează prin detenţie la domiciliu, cu excepţia persoanelor condamnate pentru fapte cu violenţă”.

Noul act normativ prevede: „Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate (…) va dispune continuarea efectuării pedepsei prin detenţie la domiciliu cu sistem electronic de supraveghere. (…) Sistemul de supraveghere electronică se va realiza într-un regim informatic securizat, fiind supus atestării, autorizării şi înregistrării de Ministerul Comunicaţiilor”.

Senatul a mai stabilit că „regimul detenţiei la domiciliu se aplică şi persoanelor condamnate la închisoarea de până la 10 ani – femeile însărcinate, persoane care au în întreţinere minori, dacă acestor persoane nu li s-au interzis drepturile părinteşti înaintea pronunţării unei hotărâri de condamnare definitive”.

Senatul a adoptat luni actul normativ cu 102 voturi ”pentru”, 14 voturi ”împotrivă” și 3 abțineri. PSD, ALDE și UDMR au împreună 92 de senatori, PNL are 25, iar USR 13. Asta înseamnă că pentru a se ajunge la numărul total de 102 voturi ”pentru” s-au pronunțat în favoarea proiectului inclusiv senatori din opoziție.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat, pe 21 iunie, în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat o dată, la sesizarea PNL și USR, pe această măsură de executare la domiciliu a pedepselor privative de libertate și a declarat legea neconstituțională în ansamblu.

Sursa: rtv.net

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Honorius Prigoană, copia fidelă a tatălui său. Cum o descria pe Adriana Bahmuțeanu: „Nu era necesar să avem o relație strânsă”
Honorius Prigoană, copia fidelă a tatălui său. Cum o descria pe Adriana Bahmuțeanu: „Nu era...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de a muri
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce viteză a zburat racheta Oreşnik, lansată de Rusia asupra orașului Dnipro. Spionajul militar ucrainean oferă noi date
Cu ce viteză a zburat racheta Oreşnik, lansată de Rusia asupra orașului Dnipro. Spionajul militar...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Viorel Lis, prima apariție după ce Oana Lis a anunțat că este internat în spital! Ipostaza inedită în care s-au afișat cei doi
Viorel Lis, prima apariție după ce Oana Lis a anunțat că este internat în spital!...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei și la ce să renunțe. „Silviu a murit având cu mine o relație de dușmănie.”
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
S-a aflat unde au fost duși copiii Adrianei Bahmuțeanu, după ce au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană de Protecția Copilului! Detalii explozive: „Eu mă aflam la ușa lui când a venit poliția. Are toate șansele să îi recupereze” | EXCLUSIV
S-a aflat unde au fost duși copiii Adrianei Bahmuțeanu, după ce au fost scoși din...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
OPPO a prezentat noul telefon Find X8 Pro în România
OPPO a prezentat noul telefon Find X8 Pro în România
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Wow! Lidia Buble a fost înșelată de iubit! A povestit totul în detaliu, iar amanta nu-i era deloc străină
Wow! Lidia Buble a fost înșelată de iubit! A povestit totul în detaliu, iar amanta...
Sfatul zilei pentru duminică, 24 noiembrie 2024. Peștii reflectează și își urmează intuiția
Sfatul zilei pentru duminică, 24 noiembrie 2024. Peștii reflectează și își urmează intuiția
Programul secțiilor de votare la alegerile prezidențiale 2024, turul 1. Când votează românii
Programul secțiilor de votare la alegerile prezidențiale 2024, turul 1. Când votează românii
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al...
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Un investitor american vrea să cumpere Nord Stream 2, care trebuia să livreze gaz din Rusia în Germania
Un investitor american vrea să cumpere Nord Stream 2, care trebuia să livreze gaz din...
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Medicul Vlad Ciurea ne spune care sunt cele mai bune 3 alimente pentru un creier sănătos
Medicul Vlad Ciurea ne spune care sunt cele mai bune 3 alimente pentru un creier...
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea lor:
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
Ce acte sunt necesare ca să poți vota la alegerile prezidențiale 2024, turul 1. Nu intri în cabina de vot fără aceste documente
Ce acte sunt necesare ca să poți vota la alegerile prezidențiale 2024, turul 1. Nu...
Ce trebuie să știe toți românii care au lucrat în străinătate. Decizie privind pensia din România
Ce trebuie să știe toți românii care au lucrat în străinătate. Decizie privind pensia din...
Carmen Harra, previziuni cutremurătoare pentru români: „Ce va face statul? Nimic! Nu vă va returna banii”
Carmen Harra, previziuni cutremurătoare pentru români: „Ce va face statul? Nimic! Nu vă va returna...
×